2017-01-17 09:13

ULTIMA ORA


Mohamed ElBaradei: În Piaţa Tahrir are loc 'un masacru'

 |  07:56
Mohamed ElBaradei: În Piaţa Tahrir are loc 'un masacru'

Mohamed ElBaradei, candidat declarat la alegerile prezidenţiale din Egipt și fost şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a avertizat că, în Piaţa Tahrir din Cairo, are loc 'un masacru'.

'Gaze lacrimogene conţinând substanţe neuroparalizante şi gloanţe adevărate sunt folosite împotriva civililor din Tahrir, este un masacru', a transmis Mohamed ElBaradei, într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter. Consiliul Suprem al Forţelor Armate (CFSA), aflat la putere din luna februarie, a ţinut o reuniune în cea de-a patra zi a sângeroaselor confruntări dintre poliţie şi manifestanţi. La reuniune au participat mai multe formaţiuni politice.

În contextul în care guvernul condus de Essam Sharaf a demisionat luni seară, CSFA a amintit posibilitatea de a-l numi pe ElBaradei ca viitor premier, potrivit unei surse militare. Această ipoteza nu a fost încă confirmată.

Începând de sâmbătă, cel puţin 28 de persoane şi-au pierdut viaţa în Egipt, unde mulţimea protestează împotriva armatei acuzate că nu doreşte să cedeze puterea. Decizia de a organiza alegeri prezidenţiale înainte de sfârşitul lunii iunie 2012, precum şi un posibil referendum privind transferul puterii a fost luată, sub presiunea zecilor de mii de protestatari, marți, de membrii CSFA, informează Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-02-13

TAGURI: Mohamed_ElBaradei, masacru, Tahrir



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image