2016-12-06 18:11

ULTIMA ORA


Moody's avertizează cu retrogradarea ratingului Marii Britanii

 |  07:33
Moody's avertizează cu retrogradarea ratingului Marii Britanii

Agenţia Moody's a avertizat, în raportul său anual dat publicităţii marţi, că Marea Britanie ar putea să-şi piardă triplul A, cea mai bună notă din partea agenţiilor de rating, din cauza crizei din zona euro. 'Riscurile legate de criza din zona euro indică faptul că nota AAA stabilă (a Marii Britanii) are o capacitate redusă de a absorbi şocuri bugetare şi macroeconomice suplimentare fără o implicaţie pentru rating', precizează agenția, subliniind riscul creșterii deficitului bugetar cu începere din 2008.

Datorită stabilității instituţionale, stabilității financiar bugetare, fundamentelor economice pe termen lung şi sensibilității la risc, Moody's acordă, totuşi, o notă bună ţării.

Fiind 'una din economiile cele mai competitive dintre cele mai dezvoltate ale lumii', Marea Britanie are, de asemenea, un trecut pozitiv în ce priveşte lupta împotriva deficitului şi a datoriei publice, se arată în raportul agenției. Datorită unor 'provocări deosebite şi în creştere', în Marea Britanie 'perspectiva macroeconomică pe termen scurt s-a diminuat, fapt ce va încetini ritmul consolidării bugetare', susține Moody's. 'În consecinţă, perspectiva asupra ratingului va fi probabil sensibilă la evoluţii viitoare ale crizei care afectează zona euro, deşi Marea Britanie nu este membru al Uniunii monetare', adaugă agenţia, potrivit Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-03-23

TAGURI: Marea_Britanie, rating, Moody's



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image