2016-12-10 22:39

ULTIMA ORA


Împuşcături în Capitală după un scandal amoros

 |  00:56
Împuşcături în Capitală după un scandal amoros

Mai multe persoane sunt audiate de poliţişti după ce s-au luat la bătaie, luni seară, într-un parc din zona Pieţei Progresul din Capitală, în timpul scandalului fiind trase focuri cu un pistol cu bile de cauciuc, trei bărbaţi şi o femeie ajungând la spital cu răni uşoare.

Scandalul a avut loc între apropiaţii a doi tineri care s-au îndrăgostit în ciuda rivalităţii dintre familii.

Între cele două familii exista un conflict mai vechi, agravat de idila dintre fată şi băiat, care tocmai se certaseră şi se despărţiseră, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.

Tinerii s-au întâlnit luni seară, într-un parc din zona Pieţei Progresul, la limita dintre sectoarele 4 şi 5, unde au început să se certe. Fiecare dintre ei şi-a chemat apropiaţi şi rude în ajutor, astfel că aproximativ şapte persoane au fost implicate în conflict.

Acestea au început să se bată, iar una dintre persoanele care a luat parte la scandal a scos un pistol cu bile din cauciuc şi a tras mai multe focuri.

Un bărbat a fost rănit uşor la picior, iar alte trei persoane, printre care şi o femeie, au ajuns la spital cu contuzii şi alte răni uşoare.

Mai multe persoane care au participat la scandal sunt audiate la Secţia 16. Poliţiştii îi vor duce la audieri şi pe cei patru tineri răniţi în urma scandalului, după ce vor primi îngrijiri medicale.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639255-12-13



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image