2017-01-20 22:16

ULTIMA ORA


Noi condiţii pentru Grecia

 |  09:36
Noi condiţii pentru Grecia

Zona euro impune noi condiţii pentru Grecia, după ce miniştrii europeni de Finanţe au decis joi seară la Bruxelles să amâne până miercuri autorizarea unui nou plan de asistenţă financiară promis Atenei.

'Cu toate progresele importante realizate în ultimele zile, nu am dispus de toate elementele necesare pentru a lua deciziile în acest moment', a declarat preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker.

Aprobarea noului plan de asistenţă pentru Grecia, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor de către aceasta din urmă, este aşteptată în urma întâlniri  miniştrilor de Finanţe din statele zonei euro, prevăzută pentru miercuri.

Prima condiţie se referă la aprobarea de către Parlamentul grec, până duminică, a planului  de austeritate pe care guvernul de la Atena l-a convenit cu Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, dar şi cu partidele politice elene. Pe deasupra, guvernul grec, 'până miercuri', trebuie să identifice 'economii suplimentare de 325 de milioane de euro' în bugetul pentru anul 2012. Faptul că partidele politice, care formează coaliţia de guvernare din Grecia, trebuie să furnizeze 'garanţii politice serioase' pentru sprijinirea planului de austeritate reprezintă ultima condiţie, a adăugat Juncker.

Grecia ar trebui să primească împrumuturi în valoare de circa 130 de miliarde de euro, potrivit  noului plan de asistenţă financiară, scrie Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-01-29

TAGURI: Grecia, condiţii, împrumut, euro



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image