2016-12-04 08:12

ULTIMA ORA


Noi reguli pentru şoferi în Strategia naţională pentru siguranţă rutieră

 |  11:06
Noi reguli pentru şoferi în Strategia naţională pentru siguranţă rutieră

Strategia naţionala pentru siguranţă rutieră 2011-2020 prevede noi măsuri pentru şoferi prin care se vor interzice dispozitivele de detectare a aparatelor radar, se va permite conducerea vehiculelor şi fără permis în anumite condiţii, se vor creşte taxele pentru deţinătorii mai multor maşini, se va condiţiona permisul auto de absolvirea învăţământului minim obligatoriu. De asemenea, acordarea permisului de conducere va fi condiţionată de evaluări "mai ample", inclusiv medico-psihologice, a abilităţilor de conducere, nu doar cu verificarea cunoaşterii legislaţiei şi a capacităţii de a efectua anumite manevre în trafic.

Strategia naţională pentru siguranţă rutieră 2011-2020 are în vedere posibilitatea introducerii dreptului de a conduce anumite vehicule, în intervale orare speciale şi doar pe unele drumuri publice, anterior obţinerii pentru prima dată a permisului de conducere, în condiţiile în care şoferul va fi supus unui proces de instruire şi testare şi va impune prezenţa unui însoţitor cu experienţă.

De asemenea, premergător obţinerii permisului auto va fi introdus şi "permisul provizoriu de conducere", valabil numai pe teritoriul României şi cu anumite restricţii pentru şofer.

Folosirea dispozitivelor de detectare a aparatelor radar va fi interzisă, se va introduce obligativitatea permisului de conducere pentru mopede, valabilitate a permisului auto de la anumite vârste se va reduce, accesul pe drumurile publice a vehiculelor de tip ATV, cu excepţia drumurilor comunale, va fi interzis, iar finalizarea învăţământului minim obligatoriu va fi necesară pentru obţinerea permisului de conducere.

Amenzile vor putea fi achitate pe loc, pe bază de chitanţă eliberată de agentul de poliţie şi cu eliminarea prescrierii proceselor verbale, şi va fi introdus "tichetul de contravenţie", anexat permisului de conducere pentru a  evidenţia amenzile plătite. Dacă şoferul nu a achitat amenda, ceea ce se poate observa prin lipsa acestui tichet, va atrage după sine suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule.

În cazul vehiculelor care circulă cu viteză mai mare decât cea legală, vor fi majorate gradual, în funcţie de cuantumul vitezei, atât durata de suspendare a permisului, cât şi cuantumul amenzii.

Prin programe de reabilitare comportamentală/consiliere psihologică, pentru cursuri de conducere defensivă/preventivă sau pentru efectuarea în spitale a unui "stagiu de asistare a victimelor accidentelor rutiere" şoferii vor putea opta dacă vor să beneficieze de reducerea duratei de suspendare a permisului.

Totodată, documentul mai are în vedere creşterea progresivă a taxelor pentru deţinerea mai multor autovehicule necomerciale, introducerea "taxelor pe congestie" şi reducerea taxelor pentru autovehiculele folosite în comun prin sistemul "car-sharing" (pentru reducerea ponderii transportului motorizat individual), închirierea cu ora din puncte fixe a vehiculelor, îmbunătăţirea evaluării psihologice a candidaţilor pentru obţinerea permisului auto, a sistemului de criterii la examinarea pentru acordarea permisului de conducere şi a "capacităţii de supraveghere şi impunere a legii" prin intermediul sistemelor de supraveghere video, creşterea gradului de încasare a amenzilor, promovarea transportului public şi a celui nemotorizat cu "descurajarea" transportului motorizat individual, introducerea inspecţiei tehnice de siguranţă pentru repunerea în circulaţie a vehiculelor implicate în accidente rutiere, crearea instanţelor judecătoreşti specializate pentru domeniul circulaţiei rutiere cu scopul reducerii duratei de soluţionare a dosarelor, achiziţia de noi elicoptere, descurajarea furtului elementelor de semnalizare rutieră prin folosirea unor materiale "nevalorificabile", şi modificarea "formatului de prezentare" a ştirilor legate de accidentele rutiere, scrie Mediafax.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-06-05

TAGURI: reguli, şoferi, auto, strategie, rutier



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

MITICA
23 Feb 2012

Ce se va intampla cu persoanele care sunt posesori ai permisului de conducere A sau B , C, E , D care la vremea respectiva nu se cerea sa ai 1 sau mai multe clase ? O aberatie ! De ce nu introduc in toate domeniile de activitate astfel de masuri cum ar fi : Sa nu poti face langos daca nu ai 10 clase Sa nu poti conduce o caruta daca nu termini Dreptul Sa nu poti deveni muncitor necalificat daca nu este stomatolog. Sa nu poti face sex daca nu ai minim 12 clase Sa nu poti fi parlamentar daca nu ai muncit minim 20 ani in mina Sa nu poti fi primar daca nu ai lucrat minim 15 la Salubritate. Sa nu poti fi lautar daca nu ai terminat Conservatorul Sa nu poti fi senator daca nu ai fost interlop Sa nu poti conduce un avion daca nu ai permis pentru submarin

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Ministrul Energiei anunță înlocuirea capacităților de producție care ies din uz Cel mai important proiect în cadrul Strategiei Energetice este cel al înlocuirii capacităților... 17 Noi 2016 | (0)
Se modifică permisele auto. Ce informații vor conține în plus Autoritățile vor să modifice până la sfârșitul acestui an permisele de conducere, astfel ca... 24 Noi 2016 | (0)