2016-12-07 14:40

ULTIMA ORA


Noul preşedinte german, militant pentru drepturile omului în fosta RDG

 |  07:16
Noul preşedinte german, militant pentru drepturile omului în fosta RDG

Cancelarul Angela Merkel a anunţat, duminică seară, că noul preşedinte german este Joachim Gauck, un pastor fost militant pentru drepturile omului din fosta RDG, în vârstă de 72 de ani. Acesta este susţinut puternic de coaliţia guvernamentală germană, dar şi de o mare parte a opoziţiei.

În urma demisiei de vineri a lui Christian Wulff, suspectat de abatere de la îndatoririle de serviciu, Uniunea creştină (CDU/CSU) a lui Merkel şi micul său aliat liberal (FDP), Partidul social democrat (SPD) şi Verzii dispun de o majoritate confortabilă pentru ca Gauck să fie ales. Numele fostului militant pentru drepturile omului în Germania de Est a fost prezentat de opoziţia social-democrată (SPD) după demisia lui Wulff, implicat în diverse afaceri şi suspectat de a fi profitat de favoruri contrare legii. 

Merkel a ajuns în cele din urmă să îl aleagă pe Gauck, fost candidat SPD şi al Verzilor în iunie 2010 împotriva lui Wulff. Susţinându-l pe Christian Wulff, cancelarul s-a opus candidaturii sale, în urmă cu doi ani, pentru postul de preşedinte, o funcţie în principal onorifică, dar care întruchipează o formă de autoritate şi conştiinţă morală.

Deşi criticat virulent de partidul de extremă-stângă Die Linke, care include mulţi foşti membri ai Partidului comunist ce a condus RDG, Gauck a fost numit drept 'profesor de democraţie', într-o conferinţă de presă, de către Merkel şi se bucură de o mare popularitate în Germania. Astfel, un procent de  54% dintre germani doresc numirea pastorului luteran, potrivit unui sondaj publicat duminică în Bild am Sonntag. Joachim Gauck, fost adversar al regimului comunist est-german, care a supervizat soarta arhivelor Stasi după căderea Zidului Berlinului în 1989, nu este afiliat la niciun partid politic.  Până la 18 martie, viitorul preşedinte va fi ales de cei 1240 de mari alegători ai Adunării Federale, colegiu electoral format din membri ai Bundestag-ului şi un număr echivalent de reprezentanţi ai celor 16 landuri, scrie Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-05-24

TAGURI: Angela_Merkel, RDG, Germania, pastor, preşedinte



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Ce șanse are Angela Merkel să obțină un nou mandat de cancelar Uniunea Creștin-Democrată (CDU, centru-dreapta), partidul cancelarului Angela Merkel, se... 25 Noi 2016 | (1)
Merkel promite expulzări și interzicerea vălului musulman Angela Merkel, cancelar al Germaniei, a fost realeasă, marți, în funcția de președinte al... Acum 20 ore | (1)