2018-07-21 08:53


Nuţu Cămătaru, în libertate

 |  11:03
Nuţu Cămătaru, în libertate

Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, a fost eliberat joi din Penitenciarul Jilava după o pedeapsă de 30 de zile de închisoare. Acesta a fost condamnat alături de fratele lui, Sile Cămătaru, pentru trafic de persoane şi proxenetism.

Nuţu Cămătaru i-a acuzat pe ziarişti că din cauza lor fratele lui 'stă în lanţuri în Germania'. La ieşirea din penitenciar, acesta a declarat că primul lucru pe care îl va face este să îşi vadă copiii.

Pe 11 mai, fraţii Vasile şi Ion Balint, cunoscuţi ca Sile şi Nuţu Cămătaru, au fost condamnaţi definitiv la 13 şi respectiv şase ani de închisoare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aceştia au fost acuzaţi de trafic de persoane şi proxenetism.

În 14 mai, Nuţu Cămătaru s-a predat la arestul Poliţiei Capitalei, iar Sile Cămătaru, a fost prins la un filtru în trafic organizat pe autostrada Passau – Frankfurt, în noaptea de 11 spre 12 mai, în Germania.

Deşi executase deja cei şase ani de închisoare într-un alt dosar, Nuţu Cămătaru mai avea un rest de pedeapsă de 30 de zile. Fratele acestuia, Sile Cămătaru trebuie extrădat în România, urmând a executa un rest de pedeapsă de 3,5 ani de închisoare, scrie Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639566-11-18

TAGURI: Sile_Cămătaru, Nuţu_Cămătaru





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova