2016-12-09 15:34

ULTIMA ORA


Olympiakos Volos şi Kavala, retrogradate în liga a patra

 |  11:19
Olympiakos Volos şi Kavala, retrogradate în liga a patra

Sute de suporteri furioşi ai clubului elen de fotbal Olympiakos Volos s-au ciocnit cu poliţia în centrul oraşului din nordul Greciei, ca reacţie la retrogradarea echipei lor în divizia a patra, alături de Kavala, pentru implicarea lor în scandalul meciurilor trucate, a anunţat poliţia.

Forţele de ordine au fost nevoite să disperseze cu ajutorul gazelor lacrimogene fanii care dăduseră foc la pubele şi spărgeau vitrine. Un local al partidului socialist (PASOK) la putere a fost, de asemenea, incendiat, precum şi un hotel din apropiere.

Poliţia elenă a arestat şapte persoane, în timp ce şapte persoane au fost rănite, dar nu au necesitat spitalizare.

De asemenea, mai mulţi suporteri au blocat o şosea naţională ce leagă Atena de Salonic şi trece prin apropiere de Volos.

Achilleas Beos, proprietarul echipei din Volos, şi Makis Psomiadis, omologul său de la Kavala, au fost condamnaţi la amenzi de 90.000 de euro fiecare şi interzişi din orice activitate legată de fotbal de către Federaţia elenă de specialitate. Beos, care şi-a vândut între timp acţiunile deţinute unui consorţiu, a fost arestat în luna în cadrul unei afaceri de meciuri trucate şi pariuri aranjate.

''Suntem determinaţi să punem capăt violenţei şi corupţiei din fotbalul elen'', a declarat marţi ministrul de la Culturii, Pavlos Geroulanos, responsabil şi cu sportul profesionist. Geroulanos a salutat decizia Comisiei pentru sporturi profesioniste care a decis retrogradarea celor două cluburi. Comisia a argumentat că grupările respective nu pot dovedi că nu sunt încă deţinute de persoane excluse din fotbal. Retrogradarea cluburilor amintite va antrena, mai mult ca sigur, amânarea debutului campionatului, programat în weekend, grupările Volos şi Kavala urmând să facă apel la hotărâre la Înalta Curte a Consiliului de Stat.

Volosa fost exclusă şi din Europa Legaue, după ce obţinuse calificarea în play-off-ul competiţiei.

În această vară au semnat pentru Kavala, club la care a jucat în stagiunea trecută atacantul Marius Niculae, antrenorul Marius Şumudică, portarul Mircea Bornescu şi Alin Buleică. Şumudică şi-a reziliat contractul şi a preluat recent pe Astra Ploieşti.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-08-24



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image