2016-12-08 10:11

ULTIMA ORA


Oprea: UNPR nu votează moţiunea de cenzură şi nici vreo iniţiativă de suspendare a preşedintelui

 |  23:12
Oprea: UNPR nu votează moţiunea de cenzură şi nici vreo iniţiativă de suspendare a preşedintelui

Preşedintele executival UNPR, Gabriel Oprea a declarat, sâmbătă, la o întâlnire a liderilor localiai partidului, că formaţiunea va respinge o moţiune de cenzură la adresaguvernului şi nu va susţine o eventuală iniţiativă de suspendare apreşedintelui Băsescu.

"Am decis, astăzi(sâmbătă - n.r.), în cadrul întâlnirii cu liderii filialelor judeţene, că UNPRnu va susţine nicio moţiune de cenzură şi nicio iniţiativă care va vizasuspendarea din funcţie a preşedintelui României. Rămânem loiali interesuluinaţional, cât şi coaliţiei din care facem parte", a declarat Oprea presei,la finalul întrunirii.

El a mai spus căpartidul pe care îl conduce va susţine toate proiectele viabile care ar puteaduce la ieşirea din criza economică, indiferent din partea cărui partid suntpropuse.

"Vom susţine însesiunea parlamentară extraordinară propunerea legislativă pe care am făcut-ocu privire la taxarea suplimentară a averilor mari şi foarte mari. Sperăm caacest proiect de lege să fie adoptat în această sesiune şi că va aduce labugetul statului circa nouă miliarde de euro în cei trei ani de aplicare, banicare se pot îndrepta spre plata pensiilor", a mai spus Oprea.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-06-12



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image