2016-12-08 08:20

ULTIMA ORA


Oprescu: Acoperişul Stadionului Naţional, ridicat în două săptămâni, lucrările terminate la timp

 |  12:49
Oprescu: Acoperişul Stadionului Naţional, ridicat în două săptămâni, lucrările terminate la timp

AcoperişulStadionului Naţional "Lia Manoliu" va fi ridicat în două săptămâni şiurmează să fie acoperit cu o membrană specială, a declarat, marţi, primarul Capitalei,Sorin Oprescu.

Următoarelelucrări care vor fi realizate sunt montarea instalaţiei de nocturnă şi astaţiei de sonorizare, a spus Sorin Oprescu, în timpul vizitei la şantierul dela Stadionul "Lia Manoliu".

Edilula spus că în această săptămână doreşte să discute cu constructorul cu privirela alte detalii si finisaje, cum ar fi montarea gazonului, cu instalaţiileaferente.

Primarulgeneral a spus că, deşi au fost probleme, investiţia va fi finalizată la timp ,conform calendarului stabilit, el subliniind că sunt bani pentru aceasta.

"Ultimulelement care mai rămâne de executat îl reprezintă montarea gazonului, cuinstalaţiile aferente. Acest lucru se va întâmpla în luna mai. În luna august,aşa cum am promis, stadionul va fi gata. Indiferent de situaţiile financiareexistente în prezent, stadionul va fi finalizat la termen, iar primul meci,România - Argentina,va avea loc aici", spunea Sorin Oprescu, în 11 martie.

Consilieriimunicipali au votat, în 28 februarie, bugetul Primăriei Capitalei pentru 2011,care va fi de 4,5 miliarde de lei, mai mic cu peste un miliard faţă de cel dinanul anterior, când a fost de 5,6 miliarde de lei. Aproximativ 50 de modificăriau fost aduse proiectului de buget, la propunerea consilierilor generali aigrupului PDL.

Înurma votării acestor amendamente s-au redus sumele alocate lucrărilorStadionului Naţional, de la 382.857.000 lei la 147.857.000 lei. Primarul SorinOprescu declara atunci că diminuarea bugetului alocat pentru lucrările laStadionul Naţional ar putea pune în pericol finalizarea acestora şi respectareaangajamentului luat de România de a organiza finala Europa League în mai 2012.

PeStadionul Naţional ar urma să se dispute, pe 10 august, partida România - Argentina.

Contractulprivind organizarea meciului România - Argentina, din 10 august, a fostsemnat, iar prima tranşă de bani a fost deja virată, declara, în ianuarie,directorul general al Federaţiei Române de Fotbal, Ionuţ Lupescu.

"Vomorganiza, pe data de 10 august, meciul România - Argentina. Contractul a fost deja semnatşi prima tranşă de bani a fost deja virată, pentru a fi siguri că în lunaaugust jucătorii echipei naţionale a Argentinei vor fi la Bucureşti",preciza atunci Ionuţ Lupescu.

Stadionul"Lia Manoliu" va avea o capacitate de 55.000 de locuri pentru spectatori,din care 20.000 vor fi la tribuna întâi. Etajul unu va fi destinat lojelorpentru oaspeţii de onoare, iar etajul doi cuprinde inelul necesar circulaţieipentru spectatorii care ajung la balconul stadionului, acesta urmând a avea ocapacitate de 35.450 de locuri. Accesul pe Stadionul "Lia Manoliu" seva face simultan prin 94 de căi de acces.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-09-27



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

TEODOR
24 Mar 2011

Microbistii bucuresteni pot sta linistiti!Oprescu s-a tinut de cuvant in privinta stadionului:Messi si echipa Argentinei,vor vedea cu ochii lor ce treaba buna s-a facut la Bucuresti!

Adauga un comentariu

Random image