2016-12-06 22:05

ULTIMA ORA


Opt persoane au fost rănite, la Galaţi, după ce două autobuze şi un microbuz s-au ciocnit

 |  14:07
Opt persoane au fost rănite, la Galaţi, după ce două autobuze şi un microbuz s-au ciocnit

Opt persoane au fost rănite, luni, la prânz, după ce douăautobuze ale societăţii locale de transport în comun Galaţi şi un microbuz s-auciocnit pe o stradă din municipiu. Potrivit martorilor, cele două autobuze alesocietăţii locale de transport în comun şi microbuzul circulau pe aceaşi bandă,când şoferul primului autobuz a frânat, iar cel din spate a oprit pentru aevita impactul.

Şoferul microbuzului nu a reuşit însă să oprească la timpşi a lovit din plin autobuzul din mijloc care a fost proiectat în primul mijlocde transport. În urma impactului, parbrizul şi luneta celor două autobuze s-auspart, iar mai mulţi călători aflaţi într-unul dintre autobuze au fost răniţi.

"În urma accidentului opt persoane (trei bărbaţi şicinci femei) au fost rănite. Nu vorbim de răni grave, ci despre contuzii. Doardoi dintre cei opt au fost internaţi la Unitatea de Primire Urgenţe aSpitalului "Sfântul Apostol Andrei" Galaţi, restul au primitîngrijiri medicale în aceeaşi unitate spitalicească", a declarat dr MihaiPolinschi, şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Poliţia Rutieră facecercetări în acest caz.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-08-27



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image