2017-01-17 11:10

ULTIMA ORA


Parlamentul din Kuweit, asaltat de câteva mii de protestatari

 |  09:17
Parlamentul din Kuweit, asaltat de câteva mii de protestatari

După ce forţele de ordine au reprimat o demonstraţie care cerea demisia primului ministru, mii de protestatari au luat cu asalt miercuri clădirea Parlamentului din Kuweit. Manifestaţia a fost organizată de către opoziţie pentru a cere demisia primului ministru, şeic Nasser Mohammad Al-Ahamd Al-Sabah, un membru al familiei domnitoare, şi dizolvarea Parlamentului. 

Manifestanţii au forţat uşile instituției, au intrat în sala principală unde au intonat imnul naţional și au ieşit după câteva minute. 

Mai mulți parlamentari, alături de protestatari, cer de asemenea dizolvarea Parlamentului. 'Am intrat în Parlament', a declarat liderul manifestaţiei, deputatul Moussallam Al-Barrack.   După o manifestaţie masivă organizată în faţa clădirii Parlamentului, forţele de ordine au lovit manifestanţi cu bastoanele pentru a-i împiedica să ajungă la reşedinţa primului ministru. În urma incidentelor, cinci persoane au fost rănite şi au primit îngrijiri la faţa locului.  Tensiunile a apărut în timp ce un scandal de corupţie zguduie Kuweitul de mai multe săptămâni. Mai mulți deputaţi apropiați puterii sunt acuzați că au primit mită de sute de milioane de dolari. Acestea au condus la o puternică mobilizare a opoziţiei împotriva guvernului lui şeic Mohammad Nasser, informează Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-12-06

TAGURI: Kuweit, protest



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image