2017-10-23 07:25


PDL şi UDMR aşteaptă numirile la Parchetul General şi DNA

 |  14:40
PDL şi UDMR aşteaptă numirile la Parchetul General şi DNA

PDL aşteaptă numirea cât mai rapidă a procurorului general al României şi a procurorului-şef al DNA, estimând că în cel mult o lună şi jumătate aceste desemnări pe funcţii se vor produce, a declarat marţi, pentru Agerpres, prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda, vicelider al deputaţilor partidului.

"Şi noi aşteptăm aceste numiri, iar preşedintele României a cerut, cu prioritate, să se facă această selecţie. Aşteptăm şi cred că procedurile sunt accelerate. În perioada imediat următoare, eu cred că în maximum o lună, o lună şi jumătate, vom avea şi procuror general şi procuror-şef la DNA", a afirmat prim-vicepreşedintele PDL, solicitat să comenteze punctul de vedere exprimat de Consiliul UE pe numirile la Parchetul General şi DNA.

UDMR vrea curăţenie în sistemul judiciar

Liderul grupului deputaţilor Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR, opoziţie), Mate Andras, consideră că sistemul judiciar trebuie să îşi facă curăţenie în interiorul său şi apoi să numească şefii Parchetului General şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

"În primul rând, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ar trebui să tragă la răspundere pe cei care se fac vinovaţi de acele abuzuri şi apoi să trecem la numirea unor noi conduceri la Parchetul General şi DNA. În primul rând, sistemul ar trebui să facă curăţenie în rândul lui, după ce s-a întâmplat cu un judecător de la CEDO - Bîrsan. Este inadmisibil într-un stat de drept. Şi cred că la asta se referă CEDO când vorbeşte de statul de drept şi Schengen când vorbeşte de stat de drept: de anumite abuzuri. Să fie percheziţionat şi audiat privind siguranţa naţională, ca un terorist, un judecător care beneficiază de imunitate diplomatică, este revoltător. Asta trebuie rezolvat, în primul rând", a declarat marţi,, Mate Andras, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

În concluziile adoptate luni de Consiliul Afaceri Generale privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) se menţionează că din partea Consiliului UE se aşteaptă numirea cât mai rapidă a unor noi conduceri la Parchetul General şi la Direcţia Naţională Anticorupţie, în urma unui proces deschis şi transparent, iar cei numiţi vor trebui să demonstreze independenţa, integritatea şi profesionalismul necesar pentru a se bucura de încredere publică şi a avea rezultate eficiente.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639874-03-13

TAGURI: PDL, UDMR, DNA



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri