2016-12-11 04:25

ULTIMA ORA


Poliţiştii ameninţă cu proteste dacă Ministerul Administraţiei şi Internelor va face disponibilizări

 |  17:44
Poliţiştii ameninţă cu proteste dacă Ministerul Administraţiei şi Internelor va face disponibilizări

Poliţiştii vor organiza acţiuni de protest dacăMinisterul Administraţiei şi Internelor va decide să facă disponibilizări înstructurile instituţiei, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, preşedinteleSindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC),Marin Gruia.

Liderul SNPPC a spus că ministrul Internelor, VasileBlaga, a afirmat, în cadrul discuţiilor de joi cu reprezentanţii sindicatelorprivind reorganizarea şi disponibilizarea personalului MAI, că îşi asumă acestlucru.

Conducerea SNPPC susţine că disponibilizările ar urma săse facă începând cu 1 ianuarie 2011, fără a se şti, în mod oficial, numărulpersoanelor care vor trebui să plece.

"Nu se ştie numărul, se vor stabili criterii deevaluare şi, în funcţie de acestea, se va stabili şi numărul. Din informaţiilecare se vehiculează ar fi vorba de câteva mii de oameni, din toate structurile,la nivel naţional. Se aude că ar fi vorba de 9.000 - 10.000 de persoane, daroficial nu a zis nimeni nicio cifră", a precizat preşedintele SNPPC.

Marin Gruia a mai spus că activitatea poliţiştilor va figrav afectată dacă vor avea loc disponibilizări, în condiţiile în care existădeja un deficit de circa 8.000 de oameni.

"În contextul în care mai vorbim şi de reducerilesalariale, cred că puţini poliţişti îşi vor mai risca viaţa în acestecondiţii", a adăugat Gruia.

Liderul sindical consideră că diminuarea de personal arobliga la prestarea de ore suplimentare de către poliţiştii care rămân, iaracest lucru ar constitui "muncă forţată", care încalcă ConstituţiaRomâniei.

SNPPC a început un proces de consultare a tuturormembrilor privind acţiunile de protest pe care aceştia le doresc.

"Aceştia îşi exprimă punctul de vedere până pe 25august şi, în funcţie de solicitările lor, vom lua decizia finală", a maispus Marin Gruia.

Conducerea SNPPC cere membrilor de sindicat să optezepentru una dintre următoarele forme de protest: miting naţional în faţasediului Guvernului, miting în faţa sediului organelor locale ale puterii,miting în faţa sediului MAI sau IPJ, blocarea totală, dar temporară asistemului, prin oprirea activităţii, indiferent de riscuri - similar acţiuniimagistraţilor din anul 2009 - şi responsabilizarea unor şefi din sistem saublocarea parţială, însă pe termen nedefinit a sistemului, prin respectareastrictă a programului de lucru, fără a mai efectua niciun fel de oresuplimentare.

Gruia a mai precizat că sindicaliştii ar trebui să aibămiercuri o nouă întâlnire cu conducerea MAI, în cadrul căreia ar urma să fieprezentat un proiect de restructurare, începând cu 1 ianuarie 2011, şi să fiediscutate criteriile de evaluare în baza cărora ar urma să se facă eventualeledisponibilizări.

Şeful Direcţiei Informare şi Relaţii Publice din cadrulMAI, Alina Ienciu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că la întâlnirea de joicu sindicatele s-au discutat principiile reorganizării şi restructurării MinisteruluiAdministraţiei şi Internelor, nefiind luate decizii finale.

Ienciu a precizat că, în perioada următoare, va fiorganizată o nouă întâlnire cu sindicatele şi membrii Corpului Naţional alPoliţiştilor (CNP), unde aceştia vor putea formula propuneri pentru stabilireaprincipiilor care vor sta la baza reorganizării şi restructurării ministerului.

Vicepreşedintele Sindicatului "Pro Lex", MariusIdita, declara, pentru MEDIAFAX, că ministrul Vasile Blaga, şefulDepartamentului de Siguranţă şi Ordine Publică, Dan Valentin Fătuloiu, şefulPoliţiei Române, Petre Tobă şi şeful Poliţiei de Frontieră, Ioan Buda, le-aupromis sindicaliştilor, la discuţiile care au avut loc joi, că niciun angajatal MAI nu va fi dat afară, ci vor fi mutări la structurile unde nu estepersonal suficient.

Angajaţii care sunt în situaţia de a fi relocaţi vor fipuşi să aleagă dacă vor să fie mutaţi la alte structuri, altfel vor fidisponibilizaţi, a spus Marius Idita.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-01-24



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

D-USA-ATLANTA
02 Aug 2010

Propun ca Sindicatul Hotilor si Mafiotilor sa-si puna de acord programul cu Sindicatul politistilor.Stie Blaga ce stie !

Adauga un comentariu

Random image