2016-12-11 12:04

ULTIMA ORA


Ponta: Mai lipsesc patru voturi pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată în Parlament

 |  17:37
Ponta: Mai lipsesc patru voturi pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată în Parlament

PreşedintelePSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că opoziţiei îi mai lipsesc doar patruvoturi pentru ca moţiunea de cenzură care va fi votată miercuri să fie adoptatăîn Parlament.

Pontaa spus că a discutat cu mai mulţi parlamentari independenţi şi ai PDL, de lacare are "promisiuni ferme" că vor vota moţiunea de cenzură.

"Înacest moment ne lipsesc patru voturi pentru a trece moţiunea de cenzură. Facapel la toţi parlamentarii puterii să refuze statutul de oi închise şi păziteîn bănci de către doamna Udrea, de către domnul Oprea, de către domnul Borbely,cei care au în mână şi banii şi puterea de a-ţi ţine închişi în bănci, şi de ase comporta ca nişte oameni care mai au un pic de personalitate şi deresponsabilitate faţă de această ţară", a afirmat el.

Pontaa declarat că speră ca "presiunea publică, a familiilor, a obrazului şi ademnităţii" să aducă, miercuri, la votarea moţiunii, şi cele patru voturidespre care susţine că ar mai lipsi pentru adoptarea moţiunii.

"Avempromisiuni ferme, în special de la independenţi şi de la parlamentari din PDLcă vor vota moţiunea şi nu vor respecta ordinul «Oaia». Că acesta este ordinul,să se comporte ca oile, li se dă mânare şi trebuie să stea liniştiţi şicuminţi, iar câinii de pază sunt cei care au mai fost şi la celelalte voturi,doamna Udrea la PDL, domnul Oprea la trădători şi domnul Borbely la UDMR. Nutoată lumea acceptă acest statut de oaie bine hrănită", a afirmat el.

PreşedintelePSD a mai spus că dacă la votarea moţiunii nu va fi niciun vot în susţinereaGuvernului, atunci acesta este "un guvern zero". "Ce guvern dinaceastă lume stă la putere având zero voturi? Nici măcar în dictaturi, şi acolose dă un vot formal. Un guvern cu susţinere zero este un guvern zero", aadăugat el.

Pontaa precizat, răzpunând unei întrebări, că aşteaptă voturi pentru moţiuneinclusiv de la deputaţii grupului minorităţilor, nu doar de la cei ai PDL.

Ela refuzat să dea nume, motivând că nu doreşte să le creeze acestora probleme.

"Nuprecizez cum îi cheamă pentru că ştiu ce îi aşteaptă în această seară: dosarpenal, poliţie, garda financiară, băgat în şedinţă. Mai mulţi au păţit dejalucrul acesta. Alţii dimpotrivă, ca senatorul de Gorj (Ion Ruşeţ – n.r.) care aspus că votează moţiunea şi a fost pus preşedinte la PDL, probabil că după cenu va vota moţiunea o să îl dea jos şi o să fie tot Manţog şef, că aşa selucrează la PDL. Au un arsenal nelimitat de ameninţări, de corupţie sub diverseforme, pentru a-i convinge să nu voteze deloc", a spus Ponta.

Ela precizat că senatorul Cătălin Voicu nu este luat în calcul în ceea cepriveşte estimarea voturilor pentru moţiune şi a adăugat că deputatul PSDVictor Surdu va lipsi, miercuri, de la vot, din cauza unei intervenţiichirurgicale suferite marţi.

Pontaa menţionat, răspunzând unei întrebări, că nu ştie dacă senatorul Voicu doreştesau nu să voteze.

Întrebatdacă parlamentarii PDL care vor vota moţiunea vor fi primiţi în PSD, Ponta arăspuns: "Cei care vor vota moţiunea sunt partenerii noştri. Altepromisiuni nu am făcut şi vă dau un exemplu cu un deputat care a fost la noi şiacum e la domnul Oprea (UNPR-n.r.) şi a negociat şi cu noi şi cu PNL că vine şivotează moţiunea dacă îl punem ministru în viitorul guvern, al agriculturii deexemplu. Evident că nu promitem aşa ceva".


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638946-02-28



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image