2016-12-09 23:37

ULTIMA ORA


Ponta: Singura soluţie de deblocare a Camerei este demisia Robertei Anastase

 |  15:37

PreşedintelePSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că reprezentanţiipartidului în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor nu vor participa laşedinţe până când Roberta Anastase nu va demisiona de la conducereainstituţiei.

Pontaa spus că reprezentanţii PSD în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor vorcontinua să nu meargă la şedinţe până când preşedintele Camerei, RobertaAnastase, nu va fi înlocuită de PDL.

Ela spus că Legea pensiilor adoptată de Camera Deputaţilor trebuie să revinăîntr-un circuit legal "corect".

Pontaa spus că judecătorii Curţii Constituţionale nu au atribuţii în a număravoturile cu care a fost adoptată Legea pensiilor.

"Astapoate să facă doamna Anastase, domnul Sever Voinescu şi, pentru că au fraudatacele voturi, Parchetul de pe lângă ICCJ, după care instanţa penală, se vorpronunţa privind sancţiunea penală", a adăugat el.

Ela afirmat că votul de la Legea pensiilor nu a fost singular, fiind doar maibine mediatizat.

"DoamnaAnastase are un cazier foarte încărcat de încălcări ale Regulamentului, defurat voturi", a susţinut Ponta.

LiderulPSD a adăugat că modul de adoptare a legilor ar fi "ruşinos" pentrumai mulţi deputaţi, atât din UDMR, grupul minorităţilor, cât şi din PDL.

"Dinaceastă situaţie este o singură ieşire: demisia doamnei Anastase. Sunt convinscă mulţi dintre cei de la UDMR, mulţi de la PDL sau minorităţi s-ar simţiuşuraţi că nu mai sunt obligaţi să fie complici la asemenea fapte", a maideclarat Ponta.

LucrărileCamerei Deputaţilor de săptămâna trecută au fost conduse de vicepreşedinteleIoan Oltean (PDL), după ce liberalii şi social-democraţii au anunţat că nu vorparticipa la şedinţele care sunt prezidate de Roberta Anastase şi care îl au laprezidiu pe Sever Voinescu.

Protestulliberalilor şi social-democraţilor a fost declanşat în urma scandalului legatde adoptarea Legii sistemului unitar de pensii publice.

Reprezentanţiiopoziţiei au contestat Legea pensiilor la Curtea Constituţională şi auprotestat, absentând de la şedinţele Biroului Permanent.

Caurmare, şedinţele în plen ale Camerei Deputaţilor de luni şi miercuri au fostconduse de vicepreşedintele Ioan Oltean (PDL), Roberta Anastase aflându-se înParlament, dar în cabinetul său.

ŞedinţeleBiroului permanent nu s-au putut ţine din lipsă de cvorum.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638945-06-19



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image