2016-12-03 13:53

ULTIMA ORA


PPE susţine aderarea României şi Bulgariei la Schengen până la sfârşitul lui 2011

 |  15:50
PPE susţine aderarea României şi Bulgariei la Schengen până la sfârşitul lui 2011
Partidul Popular European (PPE) susţine aderareaRomâniei şi Bulgariei la spaţiul Schengen până la sfârşitul lui 2011, adeclarat joi Mario David, vicepreşedintele partidului, citat de site-ulNovinite.com.

Hotărâreapolitică privind aderarea celor două ţări membre ale Uniunii Europene (UE)poate fi luată în iunie, a declarat Mario David, pentru postul naţional bulgarde radio. În urmă cu două luni, el a condus grupul de lucru al PPE pe aceastătemă. Grupul a fost creat după ce Franţa şi Germania au declarat oficial că oposibilă aderare la Schengen a celor două ţări, în această perioadă, ar fiprematură.

"Eucred că poziţiile Franţei şi Germaniei au avut la bază o hotărâre politicăluată înainte de prezentarea rapoartelor tehnice. Sper ca evaluarea din martie să arate căultima problemă, cea de la frontiera bulgaro-turcă, a fost soluţionată",a spus Mario David.

Grupul deEvaluare Schengen (Sch-Eval) a aprobat, luni, rapoartele tehnice asupranivelului de pregătire al Bulgariei de a adera la spaţiul Schengen. Potrivitraportului, Bulgaria a îndeplinit criteriile Schengen în privinţa implementăriiSIS/SIRENE, dar este necesar să depună eforturi suplimentare pentru a face faţăproblemelor de la frontiera cu Turcia.

Comisiileparlamentare pentru Politică Externă din România şi Bulgaria au prezentat,miercuri, o declaraţie comună privind pregătirea celor două ţări să adere laspaţiul Schengen, de liberă circulaţie a persoanelor, bunurilor şicapitalurilor. Declaraţia survine într-un context în care este aproape sigurfaptul că România şi Bulgaria nu vor fi primite în Schengen la termenulprevăzut iniţial, în martie 2011.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639237-05-31



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image