2016-12-04 04:06

ULTIMA ORA


Preşedintele PE: Solidaritatea privind Schengen trebuie să prevaleze

 |  07:07
Preşedintele PE: Solidaritatea privind Schengen trebuie să prevaleze

După întrevederea cu premierul Emil Boc, preşedintele Parlamentului European (PE), Jerzy Buzek, a declarat joi seara, la Palatul Victoria, că speră că solidaritatea europeană va prevala privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, iar o decizie pozitivă va fi luată în următoarea lună.

"În numele Parlamentului European, vreau să îi asigur pe români în legătură cu solidaritatea europeană. Regret amânarea de azi în decizia aderării României şi Bulgariei la Schengen. Consider că aţi implementat toate măsurile, iar din punct de vedere tehnic nu poate fi găsit nimic în neregulă. (...) Sper că spiritul european al solidarităţii va prevala în următoarea lună şi o decizie va fi luată, pentru că sunt foarte sigur că trebuie să ne reunim şi să ne integrăm, nu să refuzăm integrarea. (...) Având toate măsurile tehnice îndeplinite, există un singur răspuns simplu României şi Bulgariei: Da!", a subliniat Jerzy Buzek.

Acesta l-a felicitat pe premierul român pentru eforturile depuse privind securizarea granițelor și a asigurat că PE va sprijini România în procesul de aderare. Emil Boc i-a mulţumit lui Jerzy Buzek pentru contribuţia sa personală la obiectivul României, dar şi pentru sprijinul politic, parlamentar şi diplomatic care contează foarte mult pentru țara noastră în demersul său privind finalizarea aderării la Schengen.

Autorităţile române sunt totuşi îngrijorate în legătură cu poziţia Olandei şi Finlandei, pentru că aceasta a însemnat "schimbarea regulilor jocului în timpul jocului", însă premierul a subliniat că "aderarea la Schengen nu este finalizată, dar nici abandonată", informează Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-10-13

TAGURI: Schengen, solidaritate, Jerzy Buzek



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image