2017-12-15 23:44


UPDATE. Băsescu: Este o onoare pentru orice preşedinte să marcheze 20 de ani de funcţionare ireproşabilă a CCR

 |  17:10
UPDATE. Băsescu: Este o onoare pentru orice preşedinte să marcheze 20 de ani de funcţionare ireproşabilă a CCR

UPDATE, ora 17.56: Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, marţi, la ceremonia de decorare a judecătorilor Curţii Constituţionale, că este o onoare pentru orice şef de stat să marcheze 20 de ani de funcţionare ireproşabilă a CCR.

“Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale, domnilor judecători ai Curţii Constituţionale, doamnelor şi domnilor magistraţi asistenţi, doamnă consilier, permiteţi-mi în primul rând să vă felicit pentru decorarea cu cele mai înalte decoraţii ale statului român. Este o mică ceremonie care are loc în baza propunerii de decorare a preşedintelui Curţii Constituţionale şi, bineînţeles, pentru dânsul este opţiunea mea, ca şi preşedintele Curţii Constituţionale să fie decorat o dată cu toţi ceilalţi magistraţi ai Curţii Constituţionale, judecători ai Curţii Constituţionale”, a spus Băsescu, în discursul susţinut după ceremonia de decorare a judecătorilor CCR.

El a subliniat că este o onoare pentru orice preşedinte să aibă ocazia să marcheze 20 de ani de “funcţionare ireproşabilă” a unei instituţii cum este Curtea Constituţională.

“Sigur, îmi măsor foarte bine cuvintele când spun “funcţionare ireproşabilă”, pentru că adesea, ori Parlamentul, ori Guvernul, ori preşedintele au avut comentarii legate de deciziile Curţii Constituţionale. Dar dincolo de comentarii, a rămas un singur adevăr constituţional, acela al Curţii Constituţionale şi nicio instituţie din statul român nu a îndrăznit încă să încalce o hotărâre, o decizie sau un aviz al Curţii Constituţionale. Asta înseamnă că suntem în faţa unei instituţii puternice, pe care toţi o recunoaştem”, a adăugat şeful statului.

Preşedintele a punctat faptul că nu se poate spune că legislaţia constituţională, jurisprudenţa sau jurisdicţia constituţională au apărut după Revoluţie.

Potrivit şefului statului, CCR apare ca instituţie “fundamentală” a statului român în 1991, iar în 1992, pentru prima dată judecătorii Curţii depun jurământului în faţa preşedintelui României.

“Curtea Constituţională a României s-a întrunit în plenul ei pe 24 iunie 1992, pentru ca pe 30 iunie 1992, CCR să emită prima decizie legată de una din legile fundamentale ale transformării României, legea societăţilor comerciale. Iată că epoca modernă ne face trimitere aproape instantaneu la decizii ale Curţii Constituţionale”, a mai spus şeful statului.

Ceremonia de decorare a judecătorilor Curţii Constituţionale, cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de existenţă a CCR, a avut loc, astăzi, la ora 17,00, la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu.

Traian Băsescu  i-a conferit preşedintelui CCR, Augustin Zegrean, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler. Au mai fost decoraţişi  judecătorii CCR, precum şi pe mai mulţi magistraţi, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea instituţiei.

Decretul privind decorarea lui Zegrean a fost semnat pe 5 iunie de şeful statului şi contrasemnat de premierul Victor Ponta, iar pe 7 iunie a fost publicat în Monitorul Oficial.

Distincţia a fost acordată „cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea Curţii Constituţionale, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea şi afirmarea gândirii juridice româneşti, pentru rolul deţinut în asigurarea şi respectarea Constituţiei de către instituţiile statului de drept”.

La propunerea preşedintelui CCR, Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer judecătorului Acsinte Gaspar şi Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler judecătorilor Curţii Aspazia Cojocaru, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Motoc, Ion Predescu, Valentin Zoltan Puskas, Tudorel Toader.

Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler le-a fost conferit magistraţilor Valentina Bărbăţeanu, Senia Mihaela Constantinescu, Benke Karoly, Marieta Safta, „cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea Curţii Constituţionale, în semn de apreciere deosebită a activităţii eficiente şi meritorii prin care au contribuit la îndeplinirea cu succes şi profesionalism a atribuţiilor de serviciu”.

Totodată, Eugenia Miron, consilier la CCR, a fost decorată cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639567-01-15

TAGURI: curtea constitutionala, traian basescu, decorat





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova