2016-12-06 08:04

ULTIMA ORA


Preşedintele Ungariei, acuzat de plagiat

 |  07:31
Preşedintele Ungariei, acuzat de plagiat

Actualul preşedinte al Ungariei a fost acuzat de către revista maghiară HGV pentru faptul că peste 80% din teza sa de doctorat pe tema Jocurilor Olimpice moderne susţinută în 1992 a fost copiată dintr-o lucrare publicată în 1987 de un oficial bulgar.

Pal Schmitt este acuzat că a plagiat din lucrarea bulgarului Nikolay Georgiev, care a încetat din viaţă în 2005. Georgiev a făcut parte din Comitetul Olimpic Internaţional (IOC), unde l-a cunoscut pe actualul preşedinte ungur, dublu campion olimpic la scrimă şi membru în al forului până în 1983.

Teza de doctorat este o 'lucrare suplimentară', iar faptul că Pal Schmitt a primit summa cum laude, cea mai înaltă distincţie, 'vorbeşte de la sine', a răspuns biroul de presă al preşedintelui la acuzaţiile revistei maghiare. Cele mai importante referinţe bibiografice ale ambelor lucrări au reprezentat documentele IOC, se precizează de asemenea în declarația biroului de presă.

Revista maghiară subliniază că 180 din cele 215 pagini ale lucrării lui Schmitt au fost copiate din cea a lui Georgiev și precizează că lipsesc notele de subsol şi orice alte trimiteri la textul sursă, cu toate că lucrarea lui Georgiev este menţionată în bibliografia tezei de doctorat.

După ce a fost vice-preşedinte al partidului de guvernământ Fidesz, condus în prezent de premierul Victor Orban, Pal Schmitt a fost ales în anul 2010 de Parlamentul de la Budapesta în funcția de șef al statului pentru un mandat de 5 ani, potrivit Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639550-12-21

TAGURI: Pal_Schmitt, plagiat, Ungaria



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Decizia privind plagiatul lui Kovesi, amânată Decizia comisiei de specialiști care analizează teza de doctorat a procurorului șef al DNA a... 30 Noi 2016 | (5)
Alertă de gripă aviară la granițele României Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Arad a luat măsuri... 21 Noi 2016 | (0)