2016-12-07 12:44

ULTIMA ORA


Prezenţa armelor chimice, confirmată în Libia

 |  07:33
Prezenţa armelor chimice, confirmată în Libia

Inspectorii internaţionali vor sosi în această săptămână în Libia pentru a se ocupa de problema armelor chimice a căror prezență a fost confirmată duminică de primul ministru interimar libian, Mahmoud Jibril.

Libia nu are niciun interes să păstreze astfel de arme, a subliniat primul ministru libian. 'Aş dori să vă asigur că noua Libie va fi o Libie paşnică şi că este în interesul nostru să nu avem arme în Libia', a declarat acesta fără a oferi mai multe detalii.

Primul ministru libian care şi-a anunţat demisia înainte de formarea unui nou guvern, a declarat că 'există organizaţii internaţionale care au grijă de această problemă' și a căror reprezentanţi vor sosi în Libia mai târziu în această săptămână.  Armele chimice nedeclarate au fost localizate în Libia săptămâna trecută, potrivit afirmației, în faţa Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, a emisarului şef al ONU în Libia, Ian Martin. De asemenea, acesta a avertizat asupra riscurilor legate de controlul materialelor chimice şi nucleare.  Autorităţilor libiene le este solicitată distrugerea stocurilor de arme chimice, în coordonare cu normele internaţionale, printr-o rezoluţie a ONU elaborată de Rusia, ce urmează a fi votată în această săptămână, informează Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639263-03-16

TAGURI: Libia, arme chimice



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

15 arme și peste 1.000 de cartușe, găsite în casa criminalului din Palilula Anchetatorii au găsit în casa din localitatea Palilula, în care locuiau criminalul Dragoș... 05 Dec 2016 | (0)
Dolj: Arme artizanale şi numeroase cartuşe, confiscate din casa bărbatului care a ucis două persoane Mai multe arme artizanale şi cartuşe au fost ridicate de către anchetatori din locuinţa din... 03 Dec 2016 | (1)