2016-12-04 22:24

ULTIMA ORA


Primele camioane cu gazon vor sosi joi dimineaţă pe Arena Naţională

 |  19:53
Primele camioane cu gazon vor sosi joi dimineaţă pe Arena Naţională

Primul transport cu gazonul care va fi replantat pe Arena Naţională va sosi joi dimineaţă, a declarat Michael Iovanel, reprezentantul consorţiului Max Bogl, constructorul stadionului. Potrivit acestuia, nu vor mai exista probleme de această dată. ”Avem confirmarea de la furnizor că gazonul este pe drum şi primele camioane, care sunt pe drum, vor ajunge mâine dimineaţă, între orele 8,00 şi 10,00. Gazonul a fost recoltat în Olanda, pus în camioane şi trimis în România. Acum este pe drum şi va ajunge mâine dimineaţă”, a precizat Michael Iovanel, citat de Agerpres.

Pe 8 septembrie, Primăria Municipiului Bucureşti a anunţat că nu are nicio legătură contractuală cu firma care a realizat gazonul de pe Arena Naţională, iar montarea şi întreţinerea acestuia a fost şi continuă să fie responsabilitatea exclusivă a constructorului. Potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti remis pe 8 septembrie AGERPRES, această lucrare a depins exclusiv de constructor care a angajat o firmă din Italia, iar aceasta, la rândul ei, a contractat o altă firmă din România. Prin urmare, cel care trebuie să dea explicaţii privind starea gazonului este constructorul. De altfel, Primăria Municipiului Bucureşti nu este specializată şi nu dispune de personal cu expertiză în acest domeniu. Conform aceleiaşi surse, acesta este şi unul dintre motivele pentru care primarul general a propus în repetate rânduri CGMB soluţia managementului privat al Arenei Naţionale.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-07-02



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image