2017-10-21 06:22


Primul stadion de rugby din Prahova, inaugurat la Băicoi

 |  14:32
Primul stadion de rugby din Prahova, inaugurat la Băicoi

Primul stadion de rugby din Prahova va fi inaugurat, sâmbătă, în oraşul Băicoi, el fiind dat în folosinţa de CS Aurora Băicoi, un club dedicat sportului cu balonul oval înfiinţat anul acesta.

Preşedintele CS Aurora Băicoi, Lucian Mircescu, a declarat că stadionul va fi inaugurat printr-un meci demonstrativ de rugby al naţionalei de juniori a României care va veni aici cu lotul lărgit, dar, înainte de această partidă, o echipă de voluntari ajută la acţiunea de renovare a acestui stadion şi de ecologizare a zonei, potrivit Agerpres.

'Avem alături de noi aproximativ 150 de voluntari, parte dintre ei de la Petrom, dar şi localnici şi părinţi ai copiilor de la club care ne sprijină în acest demers. Ne-au ajutat să vopsim gardul, să punem buturile, să facem curăţenie, să dăm cu var pe unde mai este nevoie. În acest moment, suntem pregătiţi în proporţie de aproximativ 80%, avem marcajele gata, avem buturile, gardul şi tribunele sunt vopsite, la vestiare mai trebuie să facem curăţenie, dar ne apropiem de final', a afirmat Lucian Mircescu.

Stadionul a fost pus la dispoziţia echipei de către Primăria Băicoi, autorităţile locale sprijinind proaspăt înfiinţatul club şi angajându-se să asigure utilităţile.

De asemenea, stadionul de la Băicoi a fost printre primele din ţară care au beneficiat de nocturnă, instalaţie care va fi repusă în funcţiune cu sprijinul unui sponsor local care activează în domeniul iluminatului.

Între acţiunea de voluntariat şi meciul demonstrativ, voluntarii vor putea să participe la ateliere de iniţiere în rugby.

Clubul Sportiv Aurora Băicoi a fost înfiinţat anul acesta de Lucian Mircescu, un tânăr care şi-a descoperit pasiunea pentru rugby în Franţa, la Toulouse, în 2007.

Ţinta conducerii clubului este ca, până la finalul anului, Aurora Băicoi să aibă şase grupe de copii, respectiv două de sub 10 ani, două de sub 12 ani, una de sub 14 ani şi una de sub 16 ani pentru rugby 7, iar restul pentru mini rugby.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639579-09-30

TAGURI: stadion, rugby, prahova, baicoi



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri