2016-12-11 02:33

ULTIMA ORA


Primul transplant de rinichi de la un cadavru, realizat în premieră pentru Europa de Est, la Cluj

 |  17:55

Primultransplant de rinichi de la un cadavru a fost realizat, în premieră pentruEuropa de Est, la Cluj-Napoca, de o echipă condusă de profesorul Mihai Lucan.

Echipaa stabilit un nou record, în acest an realizându-se, la Cluj-Napoca, peste osută de transplanturi.

ProfesorulMihai Lucan a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că de transplant abeneficiat Ilie Hotinceanu, în vârstă de 60 de ani, care a fost diagnosticat în2007 cu insuficienţă renală. Anul trecut a început dializa, iar apoi s-aînscris pe lista de transplanturi la Institutul de Urologie din Cluj-Napoca.

"Recent,a reuşit să fie operat şi chinul prin care a trecut a luat sfârşit. IlieHotinceanu este primul pacient care a beneficiat de un transplant de rinichiprelevat de la un cadavru. Până acum, această prelevare de organe se făceaexclusiv de la pacienţi aflaţi în moarte cerebrală, care erau ţinuţi în viaţăde aparate", a declarat Lucan.

ProfesorulMihai Lucan a arătat că astfel de transplanturi sunt rare chiar şi în ţărileoccidentale, iar pentru România este un mare pas înainte.

"Dacăîn Marea Britanie intervenţiile de acest gen sunt obişnuite, în Germania sauBulgaria astfel de operaţii nu se fac deocamdată", a spus Lucan.

Transplantulrealizat de specialiştii clujeni este o premieră în Europa de Est.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638945-08-04



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image