2016-12-10 05:19

ULTIMA ORA


Putin, prea ocupat să participe la dezbaterile electorale

 |  16:37
Putin, prea ocupat să participe la dezbaterile electorale

Premierul rus Vladimir Putin a declarat că agenda sa este mult prea încărcată pentru a participa la dezbaterile electorale din cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, scrie BBC.

Purtătorul de cuvânt al premierului, Dimitri Peskov, a anunţat că timpul pe care Putin l-ar petrece în cadrul dezbaterilor „ar afecta indubitabil activitatea acestuia în fruntea guvernului”. Chiar dacă a participat deseori la adevărate maratonuri televizate şi conferinţe de presă, Vladimir Putin nu a apărut niciodată într-o dezbatere cu rivalii săi de-a lungul carierei politice.

Liderul principalei formaţiuni de opoziţie şi preşedinte al Partidului Comunist, Ghenadi Ziuganov, l-a acuzat pe Putin că îşi crează astfel un avantaj incorect faţă de ceilalţi candidaţi la prezidenţiale. Între timp, premierul rus a preferat să comunice cu electoratul său prin intermediul site-ului său de campanie, prin publicarea unui mesaj în care a promis că va pune capăt abuzurilor poliţiei împotriva populaţiei civile şi va creşte încrederea în guvernarea de la Moscova.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639550-12-22

TAGURI: alegeri Rusia, alegeri Putin, campanie prezidentiala Rusia, lider opozitie, prim ministru Rusia, Vladimir Putin presedinte, dezb



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Putin glumește: ”Granițele Rusiei nu se termină nicăieri” Granitele Rusiei "nu se termina nicaieri", a afirmat joi presedintele Vladimir Putin, in cadrul... 24 Noi 2016 | (3)
Putin: SUA obligă membrii NATO să se conformeze Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat faptul că țări membre NATO ar fi fost supuse... 21 Noi 2016 | (3)