2016-12-08 00:35

ULTIMA ORA


Raportul Schengen privind România a fost adoptat

 |  13:25
Raportul Schengen privind România a fost adoptat

Membriigrupului de evaluare Schengen (Sch-Eval) au adoptat, vineri, raportul tehnicprivind România, au declarat surse oficiale.

Celedouă rapoarte privind Bulgaria pe SIS/SIRENE şi privind mobilitatea terestră nuau fost adoptate de experţii din grupul Sch-Eval, urmând să fie făcutereevaluări pe cele două componente, a declarat, secretarul de stat în MAI şişef al Departamentului Schengen, Marian Tutilescu.

Acestaa mai spus că raportul României a fost adoptat şi că reprezentantul Franţeişi-a retras rezervele în privinţa implementării SIS/SIRENE în ţara noastră.

MarianTutilescu a precizat că, odată cu adoptarea acestui raport, s-a încheiat fazacerinţelor tehnice şi a alinierii la standarde europene a domeniilor evaluatede experţi, urmând votul politic în Parlamentul European (PE).

Tutilescua mai spus că, totuşi, faptul că rapoartele privind Bulgaria nu au fostadoptate constituie un obstacol şi pentru România, pentru că cele două state artrebui să adere la Spaţiul Schengen împreună.

Raportulde evaluare Schengen al României în domeniul SIS/SIRENE a fost prezentatiniţial în 14 ianuarie, la Bruxelles, de expertul coordonator al misiunii deevaluare Schengen a României, respectiv reprezentantul Preşedinţiei Ungare.

Încadrul acelei şedinţe, reprezentantul Franţei a cerut un timp suplimentarpentru studierea raportului, rezervându-şi opţiunea de a pune mai multeîntrebări referitoare la starea Sistemului Informatic Schengen (SIS) înRomânia. Termenul limită pentru a cere lămuriri sau pentru a ridica întrebări aexpirat la 21 ianuarie, fără ca reprezentantul acelui stat să ceară informaţiipărţii române.

Raportulprivind România a fost evaluat pozitiv, la acea dată, de reprezentanţiicelorlalte state din grupul Sch-Eval, el subliniind că România corespunde întotalitate standardelor Schengen pe componenta SIS/SIRENE.

Totatunci au fost discutate şi două rapoarte privind Bulgaria, respectivSIS/SIRENE şi rezultatele reevaluării frontierei terestre între Bulgaria şiTurcia. Acesta din urmă a primit un aviz negativ din partea experţilor UE, prinurmare Franţa, Germania şi Finlanda au cerut o a doua reevaluare.

Drepturmare, preşedinţia ungară a UE analizează posibilitatea aderării parţiale aRomâniei şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, în martie, propunerea fiind ca celedouă ţări să intre în spaţiul de liberă circulaţie mai întâi cu frontiereleaeriene, declara, în 21 ianuarie, secretarul de stat în MinisterulAdministraţiei şi Internelor (MAI), şeful Departamentului Schengen, MarianTutilescu.

Tutilescuspunea că subiectul aderării parţiale "este în discuţie pe masapreşedinţiei ungare", însă acesta nu este singura propunere. El precizacă, având în vedere rapoartele pozitive ale României şi Bulgariei pefrontierele aeriene, este posibil ca cele două ţări să intre în SpaţiulSchengen, în primă fază, doar cu aceste elemente. Ulterior, se poate lua odecizie privind aderarea completă.

"Dupăadoptarea rapoartelor (în Sch-Eval, n.r.) are loc votul în ParlamentulEuropean. Acesta (PE, n.r.) a fost sesizat cu proiectul de decizie, acum au locdiscuţii. După votul în PE, ne întoarcem la Consiliu (Uniunii Europene, n.r.),unde se discută pe fond. Este un calendar foarte strâns şi, din păcate,singurul Consiliu JAI înainte de 27 martie are loc în 24 februarie, când vommai putea discuta aderarea", spunea Tutilescu, explicând etapele următoareîn aderarea României la Spaţiul Schengen.

MarianTutilescu mai spunea că varianta aderării parţiale este fezabilă, în contextulîn care există precedente la nivel european.

Franţaşi Germania consideră însă că România şi Bulgaria ar trebui primite în Schengennumai dacă înregistrează progrese în lupta împotriva corupţiei şi în reformareasistemului judiciar.

Ministrulungar de Interne, Sandor Pinter, i-a cerut omologului său german, Thomas deMaiziere, să definească îngrijorările Germaniei cu privire la aderarea laSchengen a României şi Bulgariei, în cadrul unei reuniuni informale organizateîn 20 ianuarie la Godollo, în apropiere de Budapesta. Pinter declara că sperăca problema aderării la Schengen a României şi Bulgariei să fie discutatăînainte de încheierea preşedinţiei ungare a UE, la sfârşitul lui iunie.

Finlandas-a raliat Germaniei şi Franţei şi a refuzat, la rândul său, intrarea Românieişi Bulgariei în Spaţiul Schengen de liberă circulaţie a persoanelor în cadrulUE, potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului finlandez.

PreşedinteleTraian Băsescu declara, după Consiliul JAI, că România cere ca aderarea sa laSpaţiul Schengen să se facă în baza regulilor convenite prin tratatele UE şi sănu fie tratată discriminatoriu, subliniind că nu există nici cel mai micindiciu că România ar genera riscuri privind fluxurile migratorii ilegale.

Şefulstatului preciza, la întâlnirea cu diplomaţii acreditaţi la Bucureşti, că,pentru România, aderarea la Spaţiul Schengen rămâne obiectivul major. TraianBăsescu mai spunea că România este la fel de interesată ca toate celelaltestate ale UE de asigurarea securităţii frontierelor Spaţiului Schengen.

Încazul supunerii la vot în Parlamentul European (PE), ar fi necesarăunanimitatea statelor, în contextul în care România are trei oponenţi: Franţa,Germania şi Finlanda.

SpaţiulSchengen include 25 de state membre şi permite unui număr de peste 400 demilioane de cetăţeni să circule liber, fără a prezenta paşapoartele.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639234-08-04



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image