2018-12-17 22:31


Recursul în anulare formulat de avocaţii lui Adrian Năstase se judecă pe 1 octombrie

 |  16:50
Recursul în anulare formulat de avocaţii lui Adrian Năstase se judecă pe 1 octombrie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă pe 1 octombrie recursul în anulare formulat de avocaţii lui Adrian Năstase în dosarul în care a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare.

Avocatul lui Adrian Năstase, Ioan Cazacu, a anunţat, luni, că a depus o cerere de contestaţie în anulare a deciziei prin care fostul premier a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul “Trofeul Calităţii”.

“Noi am depus numai cererea de contestaţie în anulare, pentru că nu puteam depune motivele din moment ce hotărârea nu este motivată, probabil că această cerere a noastră va impulsiona instanţa să motiveze cât mai repede. Cererea a fost înregistrată, urmează să primim termen şi să vedem cum se desfăşoară lucrurile. Oricum, legea ne oferă şi posibilitatea să cerem suspendarea executării pedepsei pe perioada în care se judecă contestaţia în anulare, lucru pe care l-am şi cerut”, a declarat Ioan Cazacu.

Potrivit lui Cazacu, contestaţia în anulare este o cale extraordinară ce se formulează după ce o hotărâre rămâne definitivă, care poate fi contestată numai în anumite puncte prevăzute de legea penală, unul dintre aceste puncte fiind prescripţia răspunderii penale. Consecinţa acestei acţiuni poate fi redeschiderea cazului cu privire la acel aspect - dacă în cauză, de exemplu, faptele sunt prescrise din punct de vedere al răspunderii penale.

“Noi am susţinut şi cu ocazia judecării că răspunderea penală pentru aceste fapte în ceea ce-l priveşte pe Adrian Năstase s-a îndeplinit la data de 10 iunie 2012, cel mai târziu - a fost opinia noastră profesională - că s-a îndeplinit termenul de prescripţie, de şapte ani şi şase luni. Instanţa de fond a adăugat la termenul de prescripţie stabilit de lege un termen de încă opt luni şi 20 de zile - este un termen pe care noi l-am apreciat nelegal. Este opinia judecătorului fondului că acest termen este acela cât timp dosarul s-a aflat la Curtea Constituţională”, a mai precizat Cazacu.

Avocatul a mai spus că a fost anunţat de Tribunalul Bucureşti că marţi dimineaţă este o procedură deschisă de IGPR în legătură cu executarea pedepsei lui Adrian Năstase, probabil o cale procedurală şi că se va duce la Tribunal, marţi, pentru a vedea despre ce este vorba.

“Noi am depus două cereri la Adminstraţia Naţională a Penitenciarelor şi la IGPR în care am atras atenţia că trebuie să fie asigurate absolut toate condiţiile să nu se întâmple vreun accident, dacă medicii curanţi îşi vor da acceptul în privinţa unui transfer”, a adăugat Ioan Cazacu.

Fostul premier Adrian Năstase a fost operat joi dimineaţă, la Spitalul Floreasca din Capitală, după o tentativă de suicid. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv, miercuri, pe Adrian Năstase, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul “Trofeul calităţii”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639567-03-26

TAGURI: adrian nastase, termen, tmb
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...