2016-12-09 23:21

ULTIMA ORA


Redeschiderea spitalului Codlea necesită 60 de angajați

 |  22:38
Redeschiderea spitalului Codlea necesită 60 de angajați

Spitalul municipal Codlea are nevoie de cel puţin 60 de angajaţi - medici, asistente, infirmiere - pentru a se redeschide, a declarat, luni, pentru Agerpres, dr. Claudia Coste, directorul instituţiei.

"Pentru 40 dintre cei plecaţi după închiderea spitalului am confirmarea că ar veni înapoi prin detaşare de la unităţile medicale unde au fost redistribuiţi după închiderea spitalului. Ar mai trebui încă 20 de cadre medicale şi cred că ar putea fi găsite. Dacă am avea acest personal am putea redeschide spitalul după 15 septembrie, în urma unei evaluări", a spus directorul spitalului.  Ministerul Sănătăţii a trimis o adresă Direcţiei de Sănătate Publică Braşov şi Primăriei Codlea prin care anunţă că intenţionează să retragă aparatura de telemedicină din camera de gardă a spitalului, cu ajutorul căreia se ia legătura cu specialiştii de la Târgu Mureş în cazul unor intervenţii complexe.  Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, dr. Alexandru Bălescu, a declarat pentru Agerpres că aparatura de telemedicină este achiziţionată de Ministerul Sănătăţii, cu fonduri europene şi poate decide oricând asupra ei.   În legătură cu redeschiderea spitalului, directorul DSP a mai afirmat că deocamdată nu există personalul necesar, iar procesul pe fond în acest caz începe abia în luna septembrie.

  De la jumătatea lunii aprilie, la spitalul din Codlea funcţionează camera de gardă doar în intervalul orar 8,00-20,00, cu fonduri din donaţii şi sponsorizări. Cazurile urgente sunt transportate la spitalele din Braşov cu ambulanţa. Câteva zeci de locuitori din Codlea au protestat vinerea trecută în faţa spitalului, nemulţumiţi că Ministerul Sănătăţii intenţionează să retragă aparatura de telemedicină. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-10-22



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image