2016-12-03 06:48

ULTIMA ORA


Regizorul Biţu Fălticineanu a murit

 |  11:03
Regizorul Biţu Fălticineanu a murit

Actorul Alexandru Arşinel, directorul Teatrului de Revistă 'Constantin Tănase', a anunţat decesul regizorului Biţu Fălticineanu, al cărui nume şi carieră sunt legate de spectacolele Revistei româneşti. Dispariția regizorului lasă 'un mare gol' în teatrul românesc, în anul în care se împlinesc 140 de ani de la ''prima manifestaţie de revistă''.

'A murit în cursul dimineţii de ieri (joi - n.r.) după o suferinţă pe care şi-a mascat-o foarte bine timp de aproape 13 ani (…) Dispariţia lui lasă un mare gol în teatrul nostru. A fost un om care nu a ştiut ce este libertatea pensionării, fiindcă ataşamentul lui faţă de Teatrul 'Constantin Tănase' a fost fantastic. Sperăm să avem puterea să ne mobilizăm să-i continuăm activitatea, mai ales că anul acesta este unul jubiliar',  a declarat directorul Teatrului de Revistă. Cel de-al 200-lea spectacol din cariera sa de peste 50 de ani, dedicată în exclusivitate Revistei româneşti şi Teatrului de Revistă, regizorul l-a aniversat odată cu premiera 'Arca lui Nae şi Vasile', la începutul anului 2011. Pentru aniversarea a 105 de ani de la naşterea actorului N.Stroe şi a 80 de ani de la debutul celebrului cuplu de comici Stroe şi Vasilache, Biţu Fălticineanua regizat, în stagiunea 2011 – 2012, spectacolele 'Alo, aici e Stroe!' şi 'Veselia nu-i în criză'. Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Evreiesc de rit spaniol - Sefard (Şos. Giurgiului, Eroii Revoluţiei), duminică, 8 ianuarie, ora 12,00, potrivit Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639550-10-13

TAGURI: Alexandru_Arşinel, Biţu_Fălticineanu, teatru



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

După patru săptămâni de la aprobare, niciun jurnalist nu a cerut să intre gratis la teatru Personalul teatrelor bucureştene susţine că hotărârea prin care jurnaliştii pot intra gratuit... 23 Noi 2016 | (2)
Un weekend cu de toate: Teatru, expoziţii, concerte, programe cultural-educative şi târg tradiţional Ofertă de weekend bogată. Şcolari mici şi mari, tineri, adulţi melomani sau pofticioşi, cu... 17 Noi 2016 | (0)