2016-12-10 01:29

ULTIMA ORA


Revoluţionarii au protestat degeaba la sediul PDL

 |  15:28
Revoluţionarii au protestat degeaba la sediul PDL

Câţiva zeci de revoluţionari din Asociaţia "21 Decembrie 1989" au protestat în linişte, miercuri, lângă sediul central al PDL, solicitând un dialog cu conducerea democrat-liberală pe tema modificării legii privind revoluţionarii.

“Vrem o lege dreaptă şi să ne aducem contribuţia, alături de comisiile parlamentare, pentru a ieşi o lege dreaptă, să ne onoreze (...) Dorim să existe cuprins în lege un paragraf prin care să eliminăm din rândul nostru criminalii, instigatorii şi impostorii care nu au fost judecaţi”, a declarat preşedintele Asociaţiei “21 Decembrie 1989”, Doru Mărieş.

Mărieş a spus că în dezbaterea Parlamentului se află un proiect de modificare a legii revoluţionarilor, iniţiat de un deputat PDL şi Asociaţia 21 Decembrie doreşte să discute pe tema acesteia, astfel încât în primele zile ale lunii februarie proiectul să treacă şi de Camera Deputaţilor.

Doru Mărieş a precizat că marţi a vorbit cu un lider PDL, care i-a promis că va fi primit miercuri la dialog înainte de acest protest, dar că acest lucru nu s-a întâmplat, de la poarta sediului PDL explicându-i-se că nu se află niciun lider al PDL prezent şi că, dacă doreşte, poate să lase un memoriu.

Asociaţia 21 Decembrie a avut autorizaţie pentru protestul în faţa sediului PDL pentru o oră, de la 12.30 până la 13.30, dar revoluţionarii se vor întoarce, ei având autorizaţie pentru miting timp de şapte zile între orele 12.00-13.00.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639550-12-10

TAGURI: revolutionari, PDL, protest, Doru_Maries



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Protest al angajaților uzinei Dacia de la Mioveni Câteva zeci de muncitori ai uzinei Dacia Renault de la Mioveni protestează, vineri dimineaţă,... 02 Dec 2016 | (0)
Protest al șoferilor din cauza stării proaste a drumului județean DJ 294 Un număr de 100 de persoane și 40 de autoturisme și autoutilitare participă, duminică, la un... 04 Dec 2016 | (1)