2016-12-10 01:23

ULTIMA ORA


Roberto Maroni consideră că repatrierea romilor nu încalcă reglementările UE

 |  13:32
Roberto Maroni consideră că repatrierea romilor nu încalcă reglementările UE

Rezoluţia PEcare condamnă măsurile de expulzare a romilor nu afectează Italia, considerăministrul italian de interne, Roberto Maroni, apreciind că acţiunile Franţei nusunt de fapt expulzări, ci repatrieri voluntare.

Rezoluţiaaprobată de Parlamentul European, care condamnă politica Franţei faţă de romi,nu afectează Italia, "care a respectat tot timpul normele europene şitratatele internaţionale", afirmă Roberto Maroni, membru al LigiiNordului.

"Lanivel european, au existat măsuri de cenzură în legătură cu acţiunile noastre,dar bazate pe prejudecăţi politice negative. Comisia Europeană, singurainstituţie care are dreptul să intervină în privinţa politicilor noastre, nuare nimic de cenzurat, sunt convins", subliniază Maroni.

O rezoluţieadoptată joi de Parlamentul European îndeamnă Franţa şi alte state ale UniuniiEuropene să "suspende imediat" expulzările romilor, care au generatcontroverse în ultimele săptămâni.

"Noi amtrimis întotdeauna, în mod preventiv, proiectele de lege pe tema imigraţieiComisiei Europene şi toate, cu excepţia unuia, au fost aprobate de Bruxelles.Am citit rezoluţia PE şi există o singură referire la Italia, menţionându-se căministrul de interne a anunţat intenţia de a adopta norme mai dure în privinţacirculaţiei cetăţenilor comunitari. Eu am exprimat opinia că Uniunea Europeanăar trebui să reglementeze mai eficient circulaţia cetăţenilor europeni, iaraceastă propunere nu mi se pare ilegală", explică Maroni.

Presaitaliană a dezvăluit miercuri că Ministerul italian de Interne pregăteşte oordonanţă de urgenţă care va stabili criteriile de expulzare a cetăţeniloreuropeni care încalcă reglementările comunitare privind condiţiile de şedere înalte state membre UE.

În cursulrecentei vizite efectuate la Paris, Roberto Maroni, membru al formaţiunii LigaNordului, cerea Uniunii Europene să prevadă modalităţi de expulzare acetăţenilor europeni care nu respectă directivele privind condiţiile de şedereîn state UE. "Comisia Europeană trebuie să stabilească sancţiuni în sensulexpulzării şi repatrierii cetăţenilor comunitari care nu respectă Directiva Europeană38/2004, care prevede condiţiile în care cetăţenii UE pot locui într-o altăţară", declarase Roberto Maroni la Paris.

Potrivit luiMaroni, directiva prevede că un cetăţean UE poate sta peste trei luni într-unalt stat european doar dacă are un loc de muncă şi resurse financiare. "Euam spus doar că există situaţii în ţara noastră de nerespectare a acesteinorme. Şi atunci, ce este de făcut? Dacă primarii din Roma şi Milano îmi vorsemnala situaţii de încălcare a directivei, nu putem face nimic pentru că nusunt prevăzute sancţiuni. Eu am cerut un instrument de eficientizare aprevederilor directivei", subliniază ministrul italian de Interne.

"Ceeace face Guvernul francez nu sunt expulzări, ci repatrieri voluntare",încheie oficialul italian.

Alfredo Mantovano,subsecretar de stat în cadrul Ministerului italian de Interne, afirma joi căexpulzarea romilor din Franţa nu încalcă legislaţia Uniunii Europene,subliniind că Parlamentul European nu cunoaşte reglementările. "De fapt,Parlamentul European a respins o normă comunitară conţinută în Directiva 38 pe2004. Franţa nu a făcut decât să aplice directiva", declara AlfredoMantovano. "Este clar că Parlamentul European nu doar că nu cunoaşteaceastă directivă, dar nu cunoaşte nici terminologia de bază", subliniaoficialul guvernamental italian.

"Sevorbeşte de expulzări când, de fapt, şi nu este un detaliu tehnic, este vorbade îndepărtarea unor cetăţeni de pe teritoriul unor ţări. Sarkozy nu a făcutdecât să aplice directiva care permite îndepărtarea voluntară, pentru că toţicei care au revenit în România au făcut-o în mod voluntar, fiind ajutaţi decontribuţii financiare care să le permită reintegrarea iniţială în ţara în careau fost conduşi. Nu a fost nici o încălcare a normelor comunitare, dar estesurprinzătoare o rezoluţie care ignoră normele comunitare", apreciasubsecretarul de stat italian.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638942-06-26



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image