2016-12-07 22:29

ULTIMA ORA


România și SUA vor semna acordul de apărare antirachetă

 |  09:16
România și SUA vor semna acordul de apărare antirachetă

Acordul dintre guvernul Statelor Unite ale Americii şi guvernul României cu privire la Desfăşurarea Sistemului de Apărare Antirachetă va fi semnat marți de către secretarul de stat Hillary Rodham Clinton şi ministrul român de externe Teodor Baconschi, la Departamentul de Stat al SUA.

''Acest acord cu forţă juridică va permite înfiinţarea şi funcţionarea unui sistem american de apărare antirachetă balistică terestru SM-3 în România'', se arată într-un comunicat al biroului purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat. 

După întâlnirea bilaterală, la aproximativ orele 12:15 p.m, va avea loc organizarea unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.

De asemenea, preşedintele României, Traian Băsescu, a plecat, marţi dimineaţă, în vizita de lucru în Statele Unite dedicată semnării unor acorduri bilaterale. Acesta este însoțit de de şeful SMG, de miniştrii Apărării şi de Externe, de directorii SIE şi SRI,  de ambasadorul american la Bucureşti și consilierul prezidenţial pe probleme de securitate, Iulian Fota, potrivit .


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-06-19

TAGURI: Hillary Clinton, antirachetă, SUA, Băsescu, acord, Teodor Baconschi



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Se amână votul privind acordul CETA Votul Parlamentului European privind tratatul de liber-schimb dintre Uniunea Europeană și Canada... 25 Noi 2016 | (0)
Băsescu are deja Guvern şi aşteaptă alegerile Fostul preşedinte al României ia startul şi anunţă viitorul Guvern format numai din membrii... 06 Dec 2016 | (3)