2016-12-05 16:45

ULTIMA ORA


Sală Polivalentă în Capitală de 60 de milioane de euro

 |  14:28
Sală Polivalentă în Capitală de 60 de milioane de euro

Sala de sport multifuncţională care va fi construită în Bucureşti, pe locul patinoarului Flamaropol, va avea 16.000 de locuri şi va costa 260 de milioane de lei (aproximativ 60 de milioane de euro), potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern. Investiţia se va derula pe trei ani, începând cu 2011 şi va necesita o contribuţie financiară de la bugetul de stat de 13 milioane de lei în primul an, 130,2 milioane lei în cel de-al doilea şi 117,2 milioane lei în al treilea, informea Mediafax.

Sala polivalentă va fi construită de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), pe un teren situat în Complexul Sportiv Naţional "Lia Manoliu", în zona patinoarului Flamaropol, care va fi pus la dispoziţie cu titlu gratuit Ministerului Dezvoltării de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

În cadrul complexului există deja săli de antrenamente pentru discipline sportive precum gimnastică, haltere, judo, box sau atletism, folosite în prezent de loturile naţionale sau olimpice.

Totodată, în cadrul aceluiaşi complex, există deja două bazine de înot acoperite, precum şi un bazin de înot descoperit, un stadion de atletism, patinoarul acoperit Mihai Flamaropol, dar şi terenuri ale Federaţiei Române de Baschet cu sală pentru jocuri.

În luna aprilie, CNI a anunţat că vrea să contracteze lucrări de proiectare şi construcţie a unei săli polivalente de 20.000 de locuri în Bucureşti, proiect estimat la 50 milioane euro, fără TVA.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-03-15



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image