2016-12-08 22:32

ULTIMA ORA


Salariile bugetare ar putea recupera toată tăierea din 2010

 |  14:00
Salariile bugetare ar putea recupera toată tăierea din 2010

Guvernul ar putea decide la sfârşitul anuluimajorarea salariilor bugetarilor pentru a recupera întreaga scădere operată lamijlocul lui 2010, dacă încasările bugetare vor continua evoluţia ascendentădin ultimele luni, a declarat vineri ministrul Finanţelor, GheorgheIalomiţianu.

"Depinde de încasări, perspectiva este bună. Dacă vacontinua şi în următoarele trimestre, este posibil să recuperăm şi cealaltăparte din tăierea de anul trecut", a spus Ialomiţianu întrebat dacăexistă premize pentru majorări salariale în acest an.

Rugat săprecizeze când ar putea avea loc o astfel de majorare salarială, Ialomiţianu aspus că cel mai probabil în luna decembrie ar fi posibilă orevenire a salariilor la nivelul dinainte de iulie 2010, dar areafirmat că numai în funcţie de evoluţia încasărilor.

Anul trecut,Guvernul a decis reducerea salariilor din sectorul bugetar cu 25%, măsurăaplicată din luna iulie. În ianuarie 2011, salariile de bază ale bugetarilor aucrescut cu 15%, dar raportat la nivelul din luna octombrie 2010, şi nu din lunaiunie. Astfel, salariile sunt mai mici cu 13,75% faţă de luna iunie 2010, cândau fost reduse de Guvern.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-10-31



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image