2016-12-06 14:33

ULTIMA ORA


Şase dosare penale după protestele din centrul Bucureștiului

 |  09:39
Şase dosare penale după protestele din centrul Bucureștiului

Şase dosare penale au fost constituite la unităţile de sector și preluate de Parchetul Tribunalului Bucureşti, în urma protestelor care au avut loc în centrul Bucureștiului. Surse judiciare au declarat, marţi, că o singură persoană este arestată.

Prima persoană reţinută pentru incidentele de duminică, cercetată de procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 4 pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice, este Mihai Căpăţână. Judecătoria Sectorului 4 a emis pe numele acestuia un mandat de arestarea preventivă pentru 29 de zile, la propunerea procurorilor. Decizia poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti.

Acuzatul a participat duminică, alături de alte persoane rămase însă neidentificate, la incendierea unor bunuri aparţinând domeniului public, din zona intersecţiei străzilor Cantemir cu Mărăşeşti, potrivit primelor cercetări.

În urma incidentelor grave înregistrate în centrul Capitalei, Jandarmeria a ridicat și amendat 247 de persoane. Potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor, un număr de 36 de persoane sunt acuzate pentru port ilegal de armă albă în loc public, vandalism, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, iar dintre acestea, trei au fost reţinute.

Dintre cele trei persoane reținute, una fost dusă la Judecătoria Sectorului 4, unde procurorii au propus arestarea preventivă, iar celelalte două au fost amendate conform Legii 61, informează Mediafax.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-02-17

TAGURI: protest, București, arestat, dosar



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Fostul secretar de stat Adrian Sanda, arestat preventiv Fostul secretar de stat Adrian Sanda a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, în dosarul... 18 Noi 2016 | (3)
Protest al angajaților uzinei Dacia de la Mioveni Câteva zeci de muncitori ai uzinei Dacia Renault de la Mioveni protestează, vineri dimineaţă,... 02 Dec 2016 | (0)