2016-12-06 14:21

ULTIMA ORA


Satelitul UARS a căzut pe Pământ, dar locul este încă necunoscut

 |  11:34
Satelitul UARS a căzut pe Pământ, dar locul este încă necunoscut

NASA confirmă că satelitul american UARS, cu o greutate de 6,3 tone, a căzut pe Pământ, aproximativ la miezul nopţii (04.00 GMT sâmbătă), dar încă nu se cunoaşte locaţia exactă, a relatat sâmbătă dimineaţa NASA, citată de AFP.

Satelitul american a căzut pe Pământ între 23:23 vineri şi 1:09 sâmbătă, ora Washingtonului (03:23 - 05:09 GMT sâmbătă), în timp ce survola o zonă care cuprindea o parte din Canada şi Africa, dar şi o mare parte din Oceanele Pacific, Atlantic şi Indian, a precizat NASA.

Anterior, Reuters relatase că satelitul a plonjat în atmosferă la începutul zilei de sâmbătă, rupându-se şi împrăştiind fragmente, posibil pe teritoriul Canadei.

Potrivit agenţiei citate mai sus, pe reţeaua de socializare Twitter au apărut relatări privind resturi care au căzut peste oraşul Okotoks, la sud de Calgary, în vestul Canadei, cel mai probabil de la satelitul UARS, aflat pe orbită de 20 de ani.

Cu o lungime de 10,6 metri şi cu un diametru de 4,5 metri, UARS a fost printre cele mai mari nave spaţiale care s-a prăbuşit incontrolabil prin atmosferă, fără a putea fi însă comparat însă cu staţia spaţială Skylab, cu o greutate de 75 de tone, care s-a prăbuşit pe Pământ în 1979, relatează Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-10-25



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image