2016-12-08 22:31

ULTIMA ORA


Şedinţa Parlamentului pentru citirea moţiunii de cenzură a început

 |  11:07
Şedinţa Parlamentului pentru citirea moţiunii de cenzură a început
Şedinţa Camerelorreunite ale Parlamentului pentru citirea moţiunii de cenzură depuse departidele din opoziţie a început, miercuri, la ora transmiterii acestei ştiri.

La şedinţă sunt prezenţi283 de parlamentari din 470.

Şedinţa este prezidatăde preşedintele Camerei, Roberta Anastase.

Guvernul estereprezentat de Valentin Iliescu.

Textul moţiunii decenzură, intitulată "Moţiunea României majoritare, moţiune populară"şi semnată de 209 parlamentari, este citit de viceliderul deputaţilor PNL EugenNicolăescu.

Acesta a spus că ar fidorit să îl salute şi pe premierul Emil Boc, dar acesta nu este prezent, nutratează cu respect Parlamentul.

Moţiunea de cenzurăare 14 pagini.

Semnatarii moţiunii decenzură care a fost depusă, luni, de către opoziţie, susţin că, în cazultrecerii acesteia, doresc să realizeze un guvern de criză, să organizezealegeri anticipate în maximum şase luni şi să renegocieze angajamenteleconvenite cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

În opiniasemnatarilor, România se află în faţa unei opţiuni majore: fie este aruncatăîntr-o criză socială şi economică şi mai profundă, "sub guvernareaincompetentă a unui Guvern expirat politic", fie Cabinetul Emil Boc estedemis, deschizându-se calea pentru găsirea altor soluţii politice, economice şisociale.

Opoziţia susţine că ţara are nevoie de o altă abordare, de un nou contractsocial, de o nouă viziune în ceea ce priveşte soarta sa şi a cetăţenilor săi."Este nevoie de un nou model, care să stimuleze creşterea economică pentrubunăstarea tuturor cetăţenilor", se arată în document.

Semnatarii propun unpachet de măsuri pe termen scurt, pe care îl definesc la 6-9 luni, deşi seangajează să organizeze anticipate în maximum 6 luni.

Între măsurile pe careopoziţia se angajează să le ia dacă va ajunge la guvernare se regăsesc:renegocierea angajamentelor cadru convenite de România în acordul de împrumutconvenit cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană;revizuirea politicilor economice şi sociale ale actualului Guvern cuaplicabilitate de la 01.01.2011; revenirea asupra reducerii cu 25% a salariilorbugetarilor, readucându-le la nivelul de dinainte de 1 iulie 2010.

PSD şi PNL nu seangajează, potrivit măsurilor pe care le propun prin moţiunea de cenzură, sădiminueze TVA la 19%, aşa cum au anunţat în repetate rânduri liderii celor douăpartide. Textul moţiunii menţionează însă "revizuirea cotei de TVA înconcordanţă cu rezultatele economice din 2010".

Semnatarii mai susţin:neimpozitarea pensiilor sub plafonul de 1.000 lei; reconsiderarea achiziţiilorpublice pe baza criteriilor de oportunitate, prioritate, eficienţă sieficacitate; eliminarea corupţiei prin decuplarea clientelei politice de labanul public şi transparentizarea folosirii acestuia; asumarea angajamentuluipolitic ca împrumuturile să fie îndreptate cu prioritate către investiţii,garantându-se astfel obţinerea resurselor financiare pentru rambursareadatoriei publice; creşterea gradului de absorbţie a fondurilor structurale prinsimplificarea procedurilor de accesare şi prin soluţii de creditare pentrucofinanţare a IMM-urilor.

Partidele din opoziţieau depus, luni, la Parlament, moţiunea de cenzură, care este semnată de 209parlamentari.

Moţiunea de cenzură vafi dezbătută şi votată în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului din 27octombrie, ora 11.00. Votul va fi secret cu bile. Pentru adoptarea moţiunii decenzură sunt necesare 236 de voturi favorabile.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638945-12-20



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image