2016-12-09 11:54

ULTIMA ORA


Senatul reafirmă angajamentul pentru susţinerea acţiunilor de combatere a antisemitismului

 |  18:57
Senatul a reafirmat, luni, angajamentul său pentru susţinerea în continuareîn plan legislativ şi instituţional a acţiunilor de combatere a oricărormanifestări de antisemitism şi xenofobie, a discriminării rasiale şiintoleranţei, potrivit unei Declaraţii privind comemorarea Zilei Holocaustului.

Declaraţia, care a fost adoptată cu unanimitate de voturi, a fost citită, înplenul Senatului, de preşedintele Comisiei pentru politică externă, senatorulPSD Titus Corlățean.

Documentul a fost prezentat plenul Senatului în prezenţa ambasadoruluistatului Israel în România, Dan Ben-Eliezer, a deputatului Aurel Vainer,reprezentând Federația Comunităţilor Evreieşti din România, şi a deputatuluiNicolae Păun, reprezentând Partida Romilor Pro Europa.

În declaraţie se arată că recuperarea memoriei istorice este parteintegrantă a procesului de reconstrucţie democratică a României, stat ataşatvalorilor respectării drepturilor omului şi diversităţii.

"Senatul exprimă convingerea că avem cu toţii, ca naţiuni şi cetăţeni,datoria să ne aducem aminte de suferinţele victimelor crimelor împotrivaumanităţii şi să acţionăm împreună pentru ca asemenea tragedii ale civilizaţieiumane să nu se mai repete", se precizează în declaraţie.

Senatul a subliniat, în declaraţie, semnificaţia actului de comemorare atragediei Holocaustului, care înseamnă, deopotrivă, un moment de omagiere amemoriei victimelor, membri ai comunităţii evreieşti şi ai comunităţii roma,dar şi expresie a unei conştiinţe a responsabilităţii.

În declaraţie se mai menţionează că societatea, ca întreg, trebuie să fieinformată despre efectele tragice ale urii rasiale atunci când aceasta devinepolitică de stat.

După adoptarea declaraţiei de către Senat, deputatul Aurel Vainer,reprezentând Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, a spus căHolocaustul a fost o realitate crudă.

"Poporul român nu a fost el vinovatul la modul general, ci au fostguvernanţii de atunci, care au luat acele măsuri de discriminare profundă, pânăla ucidere în Transnistria sau în alte locuri ale execuţiilor din aceavreme", a spus el.

Deputatul a precizat că în acei ani grei au existat cetăţeni ai României, întoate straturile sociale, pornind de la Casa Regală şi politicieni de seamă,care au protestat faţă de ceea ce s-a întâmplat.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638945-09-08



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image