2016-12-06 21:53

ULTIMA ORA


SUA: Crimele împotriva musulmanilor au crescut cu circa 50%

 |  09:42
SUA: Crimele împotriva musulmanilor au crescut cu circa 50%

Conform statisticilor date publicităţii luni de FBI, crimele şi delictele împotriva musulmanilor s-au majorat cu aproximativ 50% în 2010 faţă de 2009, iar alte violenţe rasiale sau religioase s-au diminuat uşor sau nu au înregistrat schimbări semnificative.

Faţă de o progresie cu numai 13% a violenţelor faţă de catolici, o reducere cu 4% a infracţiunilor împotriva evreilor şi o sporire cu 14% a crimelor şi delictelor antireligioase,  numărul total al violenţelor comise împotriva musulmanilor a trecut de la 107 în 2009 la 160 în 2010, o creştere de 49%. Datele FBI indică o creștere ușoară a numărului total al 'infracţiunilor motivate de ură' la 6.628 de cazuri, dintre care 47,3% motivate de diferenţa de rasă şi 20% de diferenţa religioasă. 'După un declin în 2009, este îngrijorător să vezi că aceste crime şi agresiuni se majorează din nou (…) Creşterea numărului violenţelor antimusulmane este îndeosebi de semnificativă', a subliniat organizaţia Human Rights First.

'Human Rights First a subliniat în repetate rânduri că violenţele împotriva musulmanilor, precum şi toate formele de infracţiuni motivate de ură trebuie să fie considerate ca o gravă violare a drepturilor omului', a adăugat Paul Legendre, un responsabil al organizaţiei. O reminiscență din epoca luptei pentru drepturi civice o reprezintă 'infracţiunile motivate de ură' din dreptul federal american, legislaţie adoptată după moartea lui Martin Luther King pentru a pedepsi violenţele legate de rasă, coloarea pielii, religie, origine şi chiar orientare sexuală, potrivit Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-11-12

TAGURI: crime, musulmani, SUA



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image