2016-12-08 22:15

ULTIMA ORA


Tânără din județul Harghita, găsită pe câmp în şoc hipotermic

 |  09:30
Tânără din județul Harghita, găsită pe câmp în şoc hipotermic

O tânără cu probleme psihice din localitatea Sărmaş, judeţul Harghita, a fost găsită, luni noaptea, pe câmp de o patrulă de poliţie. Tânăra a fost preluată de un echipaj de la ambulanţă şi transportată la Spitalul Municipal din Topliţa în şoc hipotermic, după ce, iniţial, a fost dusă la postul de poliţie.

Tânăra, de 22 ani, avea degerături la ambele picioare, dar acum starea ei este bună, au precizat dispecerii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Harghita. Jandarmii, în noaptea de luni spre marţi, au adunat de pe străzi sau din zona gărilor şi autogărilor 15 persoane care nu aveau unde să locuiască şi le-au condus la adăposturile de noapte. Cele mai multe persoane, respectiv nouă, au fost identificate la Miercurea Ciuc, în vreme ce la Topliţa au fost găsite patru persoane, iar la Odorheiu Secuiesc au fost conduse la adăpost două persoane, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, Suciu Gheorghe. Un bărbat de 34 de ani a refuzat categoric ajutorul jandarmilor, după ce a fost găsit la Topliţa, într-o construcţie improvizată în zona Izvoarelor.

Fiindcă centrul social din Topliţa nu dispune de condiţiile necesare, jandarmii au pus mână de la mână şi au cumpărat ceai şi sandvişuri pentru cele patru persoane fără adăpost. Temperaturi sub minus 20 de grade Celsius au fost înregistrate în Harghita, pentru a treia zi consecutiv, la Miercurea Ciuc minus 23 de grade, iar la Topliţa au fost minus 22 de grade, informează Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-07-29

TAGURI: tânără, Harghita, hipotermic



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Mai multe localităţi din Harghita şi Teleorman, sub cod galben de ceaţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, două atenţionări cod galben... 20 Noi 2016 | (0)
Fost subprefect al județului Harghita, încarcerat la Penitenciarul Miercurea Ciuc Fostul subprefect al județului Harghita, Constantin Strujan, a fost încarcerat la Penitenciarul... 07 Dec 2016 | (0)