2016-12-07 12:50

ULTIMA ORA


Toamna vine cu mai puține oferte de angajare

 |  00:20
Toamna vine cu mai puține oferte de angajare

Numărul angajărilor pe piaţa locală va scădea în următoarele trei luni. Doar 21% dintre firmele de pe piaţa locală pregătesc angajări, în scădere cu 9% faţă de trimestrul anterior.

La nivel naţional, 10% dintre angajatori pregătesc concedieri, 68% dintre aceştia susţin că nu vor face modificari în politica lor de angajare şi doar 21% spun că vor creşte volumul angajărilor, potrivit studiului privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă în 2011 realizat de firma de recrutare Manpower, informează Realitatea.net.

“În perioada în care s-a realizat studiul pentru acest trimestru, pieţele bursiere se aflau sub o presiune majoră, iar previziunile în ceea ce priveşte o nouă revenire a recesiunii în Statele Unite ale Americii cel mai probabil au afectat încrederea angajatorilor de pretutindeni”, spune Valentin Petrof, Country Manager al ManpowerGroup România.

Potrivit acestuia, adevărata ameninţare pentru piaţa muncii o constituie nu scădererea cererilor, ci deficitul de competenţe la nivelul candidaţilor.

“În România muncitorii calificaţi – pe care se bazează activitatea din numeroase industrii – reprezintă principalul deficit de personal la nivel naţional. În plus, angajatorii români întâmpină cele mai mari dificultăţi în acoperire a poziţiilor disponibile (53%) din toată regiunea EMEA”, adaugă Valentin Petrof.

În ceea ce priveşte intenţiile de angajare pentru următoarele trei luni, doar opt dintre cele zece sectoare de activitate analizate previzionează o creştere a numărului de angajaţi.

Angajatorii din comerţ au cele mai mari intenţii de recrutare, 23% dintre aceştia vor face angajări.

În acelaşi timp, un ritm alert privind angajările este anticipat în industria prelucrătoare (20%), construcţii (17%) şi transport, depozitare şi comunicaţii (12%). Angajări vor face şi firmele din

finanţe, asigurări, servicii imobiliare şi servicii de afaceri (8%), în timp ce firmele din agricultură, vânatoare, silvicultură şi pescuit vor opera concedieri.

În ceea ce priveşte activitatea de angajare pe regiuni companiile din toate cele opt regiuni au intenţii de angajare.

Cele mai optimiste planuri de angajare sunt raportate în regiunea de Sud-Vest (14%), dar şi în Bucureşti şi Ilfov, Nord-Vest, Sud şi Vest (13%).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-06-18



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image