2016-12-07 10:52

ULTIMA ORA


Traian Băsescu, la reuniunea Consiliului European de iarnă

 |  10:59
Traian Băsescu, la reuniunea Consiliului European de iarnă

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu va participa, joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European de iarnă şi la ceremonia semnării Tratatului de aderare a Croaţiei la Uniunea Europeană. La finalul reuniunii, unde vor fi prezenți liderii statelor membre ale UE, este aşteptată anunţarea unor decizii esenţiale pentru viitorul zonei euro.

"Agenda Consiliului European este dominată de situaţia economică la nivel european, urmând a fi propuse reguli mai stricte pentru sporirea disciplinei fiscale a statelor membre, precum şi o eventuală sporire a atribuţiilor instituţiilor europene", precizează Administraţia Prezidenţială. Totodată, Traian Băsescu va participa joi la Congresul Partidului Popular European, la Marsilia, în Franţa, care are rezervată o sesiune specială pentru şefii de stat şi de guvern. 

Ceremonia semnării Tratatului de aderare a Croaţiei la Uniunea Europeană va avea loc vineri, la Bruxelles.

Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, va prezenta joi, la Bruxelles, un raport privind consolidarea regulilor bugetare şi fiscale pentru a se evita o criză precum cea actuală, document care menționează că prevederi fiscale mai dure pot fi incluse într-un protocol la articolul 126 al Tratatului de la Lisabona, o procedură ce presupune consens naţional, dar nu şi schimbări substanţiale ale tratatului UE. Astfel, Van Rompuy dorește cu această ocazie să evite orice potenţiale complicaţii politice. 

Prevederile esențiale ale raportului sunt:  - Un deficit bugetar de cel mult 3% din PIB şi o datorie publică de maxim 60% din PIB (acestea sunt deja incluse în Pactul de Creştere şi Stabilitate) pentru fiecare stat din zona euro;  - Pentru a garanta un buget echilibrat pe termen mediu, o ''regulă de aur'' trebuie să fie inclusă în legislaţiile naţionale;  - Instrumentul European de Stabilitate Financiară (FESF) va putea lua împrumuturi direct de la Banca Centrală Europeană fiindcă va dispune de o licenţă bancară;  - Comisia Europeană va putea impune măsuri de austeritate în ţările care au nevoie de asistenţă prin FESF.  Cu toate acestea, preşedintele Consiliului European recunoaşte că anumite reforme implică schimbarea substanţială a tratatelor UE.

Franţa şi Germania doresc măsuri mai radicale şi susţin că, în cazul în care nu toate cele 27 de membre ale UE sunt de acord cu respectivele măsuri, trebuie adoptat un nou tratat, necesar a fi elaborat până în luna martie.

Franţa şi Germania propun următoarele elemente-cheie: 

- Necesitatea unor amendamente constituţionale în toate statele din zona euro care să prevadă existenţa unui echilibru bugetar;  - În cazul ţărilor care încalcă criteriile de deficit bugetar impunerea unor sancţiuni drastice din partea Comisiei Europene;  - O capacitate financiară mai mare a UE pentru a ajuta statele cu probleme.  Deși discuţiile dintre liderii europeni vor fi monopolizate de problemele economice, preşedintele Consiliului European a inclus pe agenda Summitului UE şi dosarul extinderii spaţiului Schengen.

După semnarea, vineri dimineaţă, a Tratatului de aderare a Croaţiei, UE va avea de la 1 iulie 2013 un număr de 28 de membri cu drepturi depline, potrivit Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-10-24

TAGURI: Van_Rompuy, Băsescu, consiliu, UE



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Incendiu puternic la Consiliul de Stat din Paris Sute de persoane au fost evacuate după ce un incendiu s-a declanșat la Consiliul de Stat din... 29 Noi 2016 | (0)
Băsescu are deja Guvern şi aşteaptă alegerile Fostul preşedinte al României ia startul şi anunţă viitorul Guvern format numai din membrii... Acum 19 ore | (2)