2016-12-08 22:08

ULTIMA ORA


Trei femei, laureate ale Premiul Nobel pentru Pace

 |  16:23
Trei femei, laureate ale Premiul Nobel pentru Pace

Premiul Nobel pentru Pace va fi înmânat sâmbătă, la Oslo, preşedintei liberiene Ellen Johnson Sirleaf, compatrioatei sale Leymah Gbowee şi yemenitei Tawakkol Karman, figură de prim rang a 'primăverii arabe', 'pentru lupta lor neviolentă în favoarea securităţii femeilor şi a drepturilor acestora de a participa la procesele de pace'. 

Femeilor care nu sunt numai victime ale conflictelor, ci şi cele care contribuie de acum în mod decisiv la rezolvarea lor, li s-a adus un omagiu de către cele trei laureate, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută vineri la Institutul Nobel. 'A trecut vremea când femeile erau victime. Femeile sunt acum la conducere. Nu numai la conducerea ţărilor lor sau a luptelor, ci sunt şi lideri ai lumii', a declarat Tawakkol Karman.  Tawakkol Karman, ziaristă de 32 de ani, este prima femeie arabă care primeşte Premiul Nobel pentru Pace. Karman a fost una din forţele motrice ale mişcării care cere de la începutul anului plecarea preşedintelui yemenit Ali Abdallah Saleh.

Ellen Johnson, după ce a fost prima femeie aleasă democratic în fruntea unui stat african, în 2005, a fost realeasă luna trecută. După 14 ani de război civil (1989 - 2003), în cursul căruia şi-au pierdut viaţa 250.000 de oameni, Johnson încearcă să aducă țara în echilibru. Acesta i-a încredinţat compatrioatei şi colegei sale de premiu Leyman Gbowee sarcina de a conduce o iniţiativă de reconciliere naţională.  Gbowee, lucrător social devenit 'luptător pentru pace', a iniţiat o mişcare paşnică a femeilor care, printr-o 'grevă a sexului', a contribuit, în 2003, la sfârşitul războiului civil.

Comitetul Nobel a anunţat atribuirea premiului celor trei femei pe 7 octombrie. Premiul, înmânat de preşedintele Comitetului Nobel, Thorbjoern Jagland, constă într-o medalie de aur, o diplomă şi un cec de 10 milioane de coroane suedeze (circa un milion de euro), pe care laureatele îl vor împărţi în trei părţi egale.  În aceeaşi zi, la Stockholm, vor fi înmânate și premiile Nobel pentru literatură, chimie, fizică, medicină şi ştiinţe economice, potrivit Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-11-17

TAGURI: Johnson_Sirleaf, Leymah_Gbowee, Tawakkol_Karman, Nobel



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image