2016-12-06 18:06

ULTIMA ORA


Trei răniți după răsturnarea unui autobuz cu deţinuţi pe DN 22 C

 |  10:49
Trei răniți după răsturnarea unui autobuz cu deţinuţi pe DN 22 C

Trei persoane au fost rănite, marţi dimineaţă, pe DN 22 C, după ce un autobuz în care se aflau 22 de deţinuţi de la Peniteniciarul Poarta Albă, care erau transportaţi la muncă pe un şantier al autostrăzii Cernavodă – Medgidia, s-a răsturnat.

Accidentul s-a produs în jurul orei 8.30, în condiţii de ceaţă. Șoferul autobuzului, nevăzând la timp un autovehicul oprit în faţa sa, a frânat şi a tras de volan, însă a pierdut controlul direcţiei și autobuzul s-a răsturnat în afara carosabilului.

La momentul producerii accidentului, autobuzul în care erau transportați cei 22 de deţinuţi se afla în apropierea localităţii Mircea Vodă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarul Poarta Albă, inspectorul Gabi Botezan, 19 persoane lipsite de libertate, aflate în autobuz, au fost duse la Spitalul Penitenciar Poarta Albă, pentru investigaţii medicale, după ce trei deţinuţi au fost răniţi uşor. Doi dintre răniți au fost transportați la Spitalul Municipal Medgidia, iar al treilea, care acuza dureri în zona coloanei, a fost dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru a fi suspus unor investigaţii medicale amănunţite, informează Mediafax.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-12-21

TAGURI: deținuți, Constanţa, răniți, autobuz



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

S-a aprobat reducerea pedepsei pentru deținuții care stau în condiții precare Guvernul a adoptat, miercuri, proiectul de lege prin care se acorda o compensare persoanelor care... 23 Noi 2016 | (1)
Cluj-Napoca. Autobuz de transport în comun, implicat într-un accident. Trei persoane, rănite Un accident de circulaţie a avut loc vineri seara, pe o stradă din Cluj-Napoca, în urma căruia... 19 Noi 2016 | (0)