2016-12-04 08:09

ULTIMA ORA


Un fost ministru spaniol, anchetat pentru corupţie

 |  08:34
Un fost ministru spaniol, anchetat pentru corupţie

José Blanco, ministru şi purtător de cuvânt al fostului guvern spaniol, figură proeminentă a socialiştilor din PSOE, este cercetat pentru corupţie şi trafic de influenţă. Tribunalul suprem a deschis miercuri o anchetă în urma acuzațiilor de implicare a fostului ministru în 'Operaţiunea Campeon'.

'Tribunalul suprem a acceptat să deschidă o anchetă asupra lui José Blanco pentru presupuse acte de corupţie şi trafic de influenţă' într-un scandal de mită ce implică patroni de întreprinderi din Galicia (în nord-vestul Spaniei). Scandalul, cunoscut sub numele de 'Operaţiunea Campeon', se referă la comisioanele ce ar fi fost plătite unor oameni politici în schimbul sprijinului pentru obţinerea de subvenţii publice. Deși José Blanco, fost ministru al Infrastructurii în guvernul condus de José Luis Rodriguez Zapatero, a dezminţit vehement orice implicare, numele său a fost citat în mai multe rânduri în acest dosar.

Fiindcă Blanco dispune de imunitate parlamentară, Tribunalul din Lugo, responsabil cu dosarul în cadrul căruia au fost arestate deja 15 persoane, a transmis o cerere de anchetă Tribunalului suprem, singurul abilitat să-l judece pe fostul ministru. Acesta a fost acuzat, în repetate rânduri, de către un proprietar al unui laborator farmaceutic, că a primit sume de bani prin intermediul unei societăţi aparţinând unui membru al familiei sale în schimbul unei intervenţii în favoarea sa la Ministerul Sănătăţii.

În urma alegerilor de la 20 noiembrie, după şapte ani şi jumătate de guvernare a stângii, Partidului Popular (conservator) a câștigat scrutinul, iar numele lui José Blanco a apărut în această afacere chiar în perioada electorală. Alfredo Pérez Rubalcaba, candidatul socialist la funcţia de premier, a acuzat la acea dată o manevră cu iz electoral. 'Vor trece câteva luni şi din toate acestea nu va mai rămâne nimic, pentru că nu este nimic. Din punct de vedere electoral, este adevărat că unii au interesul să joace această carte', a declarat acesta. José Blanco a anunțat, înaintea alegerilor, că renunţă la orice post în prim-planul partidului său, potrivit Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-06-24

TAGURI: José_Blanco, ministru, corupție, Spania



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Cererea de urmărire penală a foștilor miniștri Nica, Țicău, Athanasiu, transmisă ministrului Justiției Administraţia Prezidenţială a anunţat marţi, într-un comunicat de presă, că președintele... 29 Noi 2016 | (0)
Neymar riscă doi ani de închisoare Parchetul spaniol cere o pedeapsă de doi ani de închisoare și o amendă de 10 milioane de euro... 23 Noi 2016 | (0)