2016-12-11 06:10

ULTIMA ORA


UPDATE: Trei morţi şi 56 de răniţi în accidentul aviatic din SUA

 |  11:35
UPDATE: Trei morţi şi 56 de răniţi în accidentul aviatic din SUA

Deși purtătorul de cuvânt al Autorităţii Regionale din Nevada pentru Servicii Medicale de Urgenţă a anunţat iniţial că este vorba de 75 de răniţi, a revenit asupra declaraţiei precizând că prăbușirea avionului, vineri la un miting aviatic, s-a soldat cu decesul a cel puţin trei persoane şi rănirea altor 56.  

Pilotul, proprietar al echipei Leeward Air Ranch Racing Team în vârstă de 74 de ani, deși foarte experimentat, a pierdut controlul aparatului de zbor în timpul celui de-al treilea circuit al cursei prabușindu-se nu foarte departe de de zona rezervată publicului.

„Este un accident aviatic foarte mare, probabil cel mai mare produs în SUA în ultimele decenii”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt.

Din cei 56 de răniți, 15 sunt în stare critică, 13 în stare gravă, iar 28 dintre aceștia au suferit răni uşoare, informează Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-08-05

TAGURI: Nevada, accident, avion, raniți, miting



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Accident grav cu cinci răniți la Cluj Cinci persoane au fost transportate la spital, joi seară, după ce autoturismul în care se aflau... 02 Dec 2016 | (0)
Nou bilanț al tragediei aviatice din Columbia: 71 de morți Şaptezeci şi una de persoane au murit în urma prăbuşirii de marţi a avionului care transporta... 30 Noi 2016 | (0)