2016-12-04 20:28

ULTIMA ORA


Van Rompuy: Liderii zonei euro nu au căzut de acord în privința eurobondurilor

 |  09:56
Van Rompuy: Liderii zonei euro nu au căzut de acord în privința eurobondurilor

Preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, a declarat că, după o noapte de negocieri, liderii zonei euro nu au putut să cadă vineri de acord în privința emiterii de euro-obligaţiuni pentru a-şi pune datoriile la comun. 'Nu avem în această noapte un acord pe acest subiect', a recunoscut Van Rompuy, însă 'statele membre ale zonei euro le-au oferit un mandat' liderilor instituţiilor europene 'de a continua munca privind integrarea bugetarea' şi 'punerea în comun a datoriei (…) Sperăm să rediscutăm acest subiect odată ce furtuna va fi trecut'.

Preşedintele Uniunii Europene şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, au făcut propunerea privind emiterea de eurobonduri, considerate de numeroşi economişti ca fiind singurele măsuri care ar putea calma pieţele, dar Germania s-a opus ferm.

De asemenea, Germania a reușit anularea statutului de 'instituţie de credit' a fondului financiar de salvare al zonei euro, ceea ce i-ar fi permis să-şi amplifice capacităţile de intervenţie cu ajutorul Băncii Centrale Europene. Preşedintele francez Nicolas Sarozy, care a pledat fără succes, în ultimele săptămâni, pentru ca fondul de salvare să aibă o licenţă bancară, s-a aliniat poziției Berlinului, informează Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-11-04

TAGURI: eurobonduri, UE, acord, Van_Rompuy



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Se amână votul privind acordul CETA Votul Parlamentului European privind tratatul de liber-schimb dintre Uniunea Europeană și Canada... 25 Noi 2016 | (0)