2017-10-23 07:24


VATICAN: 12 cardinali electori sunt aşteptaţi să ajungă la Roma cel mai târziu miercuri seara

 |  14:21
VATICAN: 12 cardinali electori sunt aşteptaţi să ajungă la Roma cel mai târziu miercuri seara

Cei 12 cardinali electori care nu au ajuns până acum la Roma sunt aşteptaţi să sosească în cursul zilei de marţi sau cel mai târziu miercuri seara. În total, numărul cardinalilor este de 207, în întreaga lume. La Roma sunt prezenţi în acest moment numai 142 de cardinali, printre care 103 cardinali electori.

"Cei 12 cardinali electori care lipsesc, vor sosi în capitala Italiei în cursul zilei de marţi, sau, cel mai tărziu, miercuri seară, pe data de 6 martie", a declarat purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, părintele iezuit Federico Lombardi, într-o conferinţă de presă marţi la Vatican, informează cotidianul roman Il Messaggero.

În total, numărul cardinalilor electori este de 115, a mai precizat părintele Lombardi, care a adăugat că aceştia vor avea sarcina să îl aleagă pe viitorul Suveran Pontif, care îl va înlocui pe Benedict al XVI-lea. Acesta s-a retras din 28 februarie la Castel Gandolfo, la circa 30 de kilometri de Roma, în reşedinţa de vară a pontifilor.

Când toţi cardinalii electori vor fi prezenţi la Roma, Colegiul cardinalilor va decide prin vot data începerii Conclavului, probabil lunea viitoare, pe 11 martie.

Printre cardinali, mulţi ar dori ca data începerii Conclavului să fie aleasă cu mare atenţie şi fără grabă. "Pentru a ne cunoaşte, avem nevoie de timp" a declarat cardinalul german Walter Kasper, în vârstă de 80 de ani, unul dintre cardinalii electori, într-un interviu acordat luni publicaţiei germane Stuttgarter Zeitung, declaraţie preluată de cotidianul roman menţionat. "Alegerea unui nou papă nu se poate face în grabă", a adăugat cardinalul german.

Dacă Colegiul cardinalilor nu va vota anticiparea Conclavului, acesta va începe pe 15 martie, potrivit Il Messaggero.

Cardinalii au început să se reunească de luni în congregaţii generale care pregătesc începerea Conclavului care îl va alege pe viitorul Suveran Pontif. Primele două reuniuni ale Congregaţiei cardinalilor s-au desfăşurat luni "într-o atmosferă senină şi constructivă", scrie ziarul citat. Marţi va avea loc o singură reuniune a cardinalilor, în cursul dimineţii.

"Toţi cardinalii şi-au manifestat dorinţa de a participa la aceste Congregaţii generale în mod activ şi lucid, în această perioadă atât de importantă pentru Biserica Catolică, în care se pregăteşte alegerea viitorului papă", a mai afirmat părintele Lombardi.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639873-12-22

TAGURI: Vatican, cardinal, elector



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri