2016-12-09 21:41

ULTIMA ORA


Vezi aici cu cât au scăzut salariile în ianuarie

 |  13:14
Vezi aici cu cât au scăzut salariile în ianuarie

Câştigul salarial mediu nominal net ascăzut în ianuarie cu 4,8% (72 lei) faţă de luna anterioară, la 1.424 lei, şicu 0,1% comparativ cu ianuarie 2010, cele mai mari valori înregistrându-se înactivităţile de servicii în tehnologia informaţiei, iar cele mai mici înhoteluri şi restaurante.

Astfel, câştigul salarial mediu net afost de 3.430 lei în activităţile de servicii în tehnologia informaţiei,inclusiv activităţile de servicii informatice, şi de 847 lei în hoteluri şirestaurante, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică(INS).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştiguluisalarial mediu net faţă de decembrie 2010, ca urmare a aplicăriiprevederilor Legii nr. 285/2010 . Astfel, în învăţământ câştigul salarial mediunet a crescut cu 11,1%, în sănătate şi asistenţă socială cu 6,8%, iar înadministraţia publică cu 6,3%.

Faţăde luna iulie 2010 (lună în care s-a aplicat diminuarea cu 25% a cuantumuluibrut al salariilor de bază, conform Legii nr. 118/2010 ) câştigul salarialmediu net din ianuarie 2011 a crescut cu 17,5% în administraţia publică, 16,2%în învăţământ, respectiv cu 11,7% în sănătate şi asistenţă socială.

În ianuarie, în majoritatea activităţilor din sectorul economic,nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai scăzut decât în lunaanterioară cânds-au acordat premii ocazionale (inclusiv prime de vacanţă şi prime plătite cuocazia sărbătorilor de iarnă), ajutoare băneşti, sume din alte fonduri (inclusivtichete cadou) ori s-au realizat producţii şi încasări mai mari (funcţie decontracte). De asemenea, câştigul salarial mediu net din prima lună a acestuian a scăzut ca urmare a dificultăţilor salariale şi a concediilor fără plată.

Celemai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat înextracţia minereurilor metalifere, cu 36%, şi în fabricarea produselorfarmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, cu 25,9%.

De asemenea,reduceri între 20% şi 22% au avut loc în extracţia cărbunelui superior şiinferior, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice,silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură) şiîntre 18% şi 20% în fabricarea echipamentelor electrice, intermedierifinanciare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor depensii), captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea altor mijloace detransport.

Diminuăriale câştigului salarial, între 13% şi 16%, s-au operat şi în fabricareaproduselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului,activităţi de servicii anexe extracţiei, transporturi pe apă, fabricareaproduselor textile, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricareasubstanţelor şi a produselor chimice, producţia şi furnizarea de energieelectrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, colectarea şiepurarea apelor uzate, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport.

Uşoarecreşteri ale câştigului salarial mediu net în ianuarie faţă de luna precedentăs-au înregistrat în alte activităţi de servicii (0,7%), activităţide asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (0,5%), respectiv în alteactivităţi extractive (0,3%).

Câştigulsalarial mediu nominal brut a fost în luna analizată de 1.963 lei, cu 5% maimic decât în decembrie 2010.

Indicelecâştigului salarial real pentru luna ianuarie 2011 faţă de decembrie 2010,calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicelepreţurilor de consum, a fost de 94,5%. Comparativ cu aceeaşi lună a anuluitrecut, indicele câştigului salarial real a fost de 93,4%.

Faţă de lunaoctombrie 1990, indicelecâştigului salarial real a fost de 117%, cu 6,9 puncte procentuale mai mic faţăde cel înregistrat în decembrie 2010.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-04-06



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image