2016-12-04 14:16

ULTIMA ORA


VIDEO: Lady Gaga, premiată cu patru trofee la Belfast

 |  08:55
VIDEO: Lady Gaga, premiată cu patru trofee la Belfast

Lady Gaga a cucerit duminică, la Belfast, la MTV Europe Music Awards, nu mai puţin de patru trofee. Premiile au fost acordate pentru cel mai bun cântec (Born this Way), cea mai bună artistă a anului, cel mai bun video (Born this Way) şi pentru cel mai mare numărul de fani (Biggest Fan). 

Deși nu a mai apărut pe scenă acoperită cu bucăţi de carne, Lady Gaga a captat atenția tuturor celor aflaţi de faţă prin coafura sa extravagantă. Trofeele pentru cel mai bun artist şi cel mai bun artist de pop-music au revenit cântăreţului canadian de muzică pop Justin Bieber.  Acesta tocmai a traversat o săptămână nefastă în cursul căreia o tânără în vârstă de 20 de ani l-a acuzat că este tatăl copilului ei.

Justin Bieber declarat fanilor că afirmaţiile referitoare la presupusa paternitate sunt 'dezgustătoare' și că urmează să demareze o 'viguroasă' acţiune legală împotriva persoanei care-l acuză. Seleen Gomez, prietena lui Bieber, prezentatoare a evenimentului alături de actorul David Hasselhof, nu a făcut nicio declaraţie cu privire la aceste zvonuri.  În lupta pentru cel mai bun grup mondial (Best Worldwide Act), Lena Meyer-Landrut, deţinătoare a Premiului Eurovision în 2010, după ce a cucerit 'Best European Act' în faţa divei muzicii engleze a muzicii soul Adele, a fost înfrântă de grupul sud-coreean Big Bang.

Deși nu a putut fi prezent pentru a-şi ridica premiul, Eminem a fost din nou aplaudat ca fiind cel mai bun artist hip-hop. Grupul britanic Queen a primit 'Global Icon Award', remis de Katy Perry, care a declarat că: 'Mi-au schimbat viaţa. Moştenirea pe care ne-a lăsat-o Freddy Mercury va străluci mereu pe firmament', informează Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-08-12

TAGURI: Lady Gaga, Belfast, MTV



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image